Ministerul condus de Paul Stănescu confirmă: tunul dat de Tel Drum, plătit de statul român
Corecțiile financiare de milioane de euro decise în cazul a două lucrări care fac acum obiectul dosarului Dragnea-Tel Drum, deschis de DNA, au fost plătite în 2014, de la bugetul de stat, a confirmat oficial Ministerul Dezvoltarii Regionale, ca răspuns la o solicitare înaintată de Hotnews.
Practic, prin aceste corecții, România a plătit din bugetul prorpiu cheltuielile pentru cele două proiecte care ar fi urmat să beneficieze de fonduri europene. De altfel, ministerul condus de Paul Stănescu a anunțat că la una dintre lucrări va fi nevoit să se constituie parte civila într-un eventual proces penal, pentru a-si putea recupera prejudiciul.
Cele două lucrări care au dus la deschiderea unui nou dosar în care este implicat liderul PSD Liviu Dragnea sunt reabilitarea DJ701, cu un buget eligibil de peste 92 de milioane de lei și reabilitarea DJ 506, cu un buget eligibil de peste 52 de milioane de lei.
În 2016, cele 2 contracte au făcut obiectul invetigațiilor Oficiului european de luptă antifraudă. De altfel, OLAF este instituția care a sesizat DNA.
Liviu Dragnea a negat mereu că ar avea legături cu Tel Drum și că ar fi favorizat compania pentru a obține contracte cu statul.