MENIU

Echipa Dragnea a pasat mingea la Cotroceni. Ce urmează după autogolul PSD-ului

Presedintele Iohannis, pasă de la adversar

Presedintele Klaus Iohannis primește o pasă de la adversar la mai puțin de șase luni de la victoria categorică a PSD-ului în alegerile parlamentare. După auto-moțiunea de cenzură trecută miercuri în Parlament, un veritabil autogol al PSD-ului, Iohannis este invitat să desemneze un succesor pentru Grindeanu.

Mingea este acum la preşedintele Klaus Iohannis. Acesta începe luni consultările la Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier. Preşedintele s-a ţinut până acum departe de meciul politic. Şeful statului este la Berlin şi de acolo pleacă la Bruxelles, la Consiliul European.

Președintele se va întoarce în țară abia vineri, dar a anunțat deja consultări la Cotroceni pentru ziua de luni. Până la acel moment, toate partidele vor avea ședințe în care vor decide cu ce propunere de premier se vor prezenta în fața lui Iohannis.

Ulterior, șeful statului va face o nominalizare. Premierul desemnat își va face echipa de miniștri cu care se va prezenta în fața Parlamentului. Este nevoie de un alt vot de investitură, alături de un alt program de guvernare.

Liviu Dragnea a anunțat deja că programul PSD de guvernare va suferi câteva modificări.

Dacă Iohannis va respinge propunerea partidelor și va exista și o a doua propunere respinsă, se va ajunge la Alegeri anticipate.

"Într-o democrație parlamentară asa cum este România viabilitatea unei majorități se testează prin vot. Eu nu mi-am schimbat opiniile politice. În România, premierul nominalizat desemnat de mine poate să fie numai o persoană integră. Nu am de gând să fac rabat de la criteriile pe care, din toamna anului trecut, le tot enunţ", a declarat Iohannis pe data de 20 iunie, cu o zi înainte de moțiune.

Liviu Dragnea: Avem patru variante de premier. Luni vom merge la Cotroceni

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat miercuri după trecerea moțiunii de cenzură, că PSD-ul are patru variante de premier, însă la Cotroceni va merge cu o singură propunere.

"Am reuşit să avem o majoritate calificată, nu se pune problema majorităţii pentru formarea noului Guvern. Vom avea un comitet executiv naţional şi o întâlnire cu grupurile pentru ca luni să mergem cu o propunere la dl Iohannis. Prima dată discutăm candidatul pentru funcţia de prim-ministru, după aceea vom aproba formula de guvernare şi programul. Sunt convins că dl Iohannis va fi interesat de stabilitatea României, a dat mesaje corecte, de apreciat, sunt convins că luni va accepta propunerea noastră. Am patru variante de premier, dar vom merge cu o singură propunere", a afirmat preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

Liviu Dragnea se declară convins că preşedintele Klaus Iohannis va fi interesat de stabilitatea României şi va accepta propunerea social-democraţilor pentru funcţia de prim-ministru. "Sunt absolut convins ca presedintele Iohannis va fi interesant de stabilitatea Romaniei. Toate mesaje pe care le-a dat sunt absolut corecte si de apreciat. Sunt convins ca luni, cand vom fi prezenti la Cotroceni, va accepta propunerea noastra", a declarat Dragnea.

Ludovic Orban: "PNL este pregătit să își asume guvernarea. Soluția anticipatelor, cea mai serioasă"

Ludovic Orban, noul președinte al PNL, a declarat miercuri seara la Realitatea TV că partidul pe care îl conduce este "pregătit în orice moment să își asume guvernarea", dar nu va accepta acest lucru în orice condiții. Ludovic Orban crede că "soluția anticipatelor" este cea mai serioasă și ar putea duce la o noua reprezentare a forțelor politice în Parlament.

Șeful liberalilor a explicat care sunt pașii pe care îi va face PNL în vederea consultărilor de la Cotroceni:

"Am decis demararea unui proces amplu de consultare în PNL. Mâine la ora 11 am convocat biroul pentru a evalua care sunt variantele pe care mergem. În baza acestei evaluari vom trimite către toate organizațiile PNL temele pe care să se pronunțe. După consultări vom avea o reuniune a Consiliului Național, luni dimineață, și vom decide strategia cu care mergem la Cotroceni", a declarat Ludovic Orban.

Moțiunea a trecut. Guvernul Grindeanu a picat. 241 de voturi ”pentru” și 10 ”împotrivă”

Orban a evitat să precizeze care este strategia PNL pentru consultările de la Cotroceni, deoarece în momentul alegerii sale a promis că nu va lua decizii de unul singur, ci își va consulta colegii în toate deciziile.

"PNL este pregătit în orice moment să își asume guvernarea. Evident, nu vom accepta să guvernăm în orice condiții. Obiectivul este ca țara să nu mai fie condusă de PSD. Nu putem conlucra cu bucăți din PSD. E prematur să deschidem discuția. Adversarul nostru este partidul despre care nici nu mai știm dacă e la guvernare", a precizat șeful liberalilor.

Potrivit lui Orban, după votul de azi s-a văzut că PSD și ALDE nu mai au majoritatea în Parlament și că situația de azi este diferită față de cea de după Alegerile parlamentare de la sfârșitul anului trecut.

"Situația de azi este diferită față de cea de după alegeri. Cei care au primit votul și-au bătut joc de votul oamenilor. Azi s-a văzut limpede ca cele 2 formațiuni nu mai au majoritate absolută în Parlament. Constatăm că această coaliție toxică nu mai deține majoritatea, ceea ce poate îi va permite președintelui Iohannis o mișcare mai mare în alegerea premierului".

Potrivit șefului PNL, partidul liberal ar putea intra la guvernare doar dacă e posibil în actuala structură politică un Guvern fără PSD. Altfel, soluția anticipatelor "rămâne cea mai serioasă" deoarece cetățenii ar trebui să își spună punctul de vedere asupra celor care ar urma să guverneze

"Rămân la solutia anticipatelor care mi se pare cea mai serioasă și care ar putea duce la o nouă reprezentare", a declarat Orban.
-

Mai multe articole despre:
moţiune de cenzură Klaus Iohannis