MENIU

Minerii ies în stradă, nemulțumiți de recalcularea pensiilor: Suntem VICTIME ale noii legi - FOTO

Minerii se consideră victime ale noii legi a pensiilor și au decis să iasă în stradă, pentru a trage un semna de alarmă. Ortacii din Mehedinți și Maramureș protestează în 3 și 4 septembrie, iar CNS Cartel ALFA a anunțat că se alătură luptei pentru drepturile celor care au muncit în domenii esențiale.

"CNS Cartel ALFA, cea mai puternică confederație sindicală din România, își mobilizează membrii și susținătorii în apărarea drepturilor minierilor, siderurgiștilor, energeticienilor și CFR-iștilor, categorii care au fost grav afectate de recentele decizii guvernamentale privind pensiile. În contextul scăderii substanțiale a drepturilor pensionarilor care au muncit în condiții dificile, neindexarea pensiilor cu inflația reprezintă o problemă majoră ce pune în pericol stabilitatea financiară a acestor lucrători valorosi.

La Mehedinți, pe 3 septembrie, CNS Cartel ALFA filiala locală va organiza o pichetare la Prefectura Mehedinți pentru a atrage atenția asupra acestei situații injuste și pentru a cere măsuri imediate.

În Maramureș, pe 4 septembrie se va desfășura un marș-miting organizat de CNS Cartel ALFA filiala locală. Acțiunea va începe de la Casa de Pensii Maramureș, va include pichetarea sediilor partidelor politice PSD și PNL și se va încheia la Prefectura Maramureș. Se dorește declanșarea unui dialog social constructiv și reparatoriu cei care au contribuit esențial la dezvoltarea economiei naționale.

Minerii PROTESTEAZĂ! Oamenii spun că au fost umiliți și s-au ales cu pensii mizere după recalculare

CNS Cartel ALFA reafirmă angajamentul său ferm de a proteja și susține interesele membrilor săi,și de a se asigura că vocile celor care au muncit în condiții extreme sunt auzite și respectate. Aceste acțiuni sunt un apel puternic la responsabilitate din partea autorităților și un mesaj clar că drepturile lucrătorilor nu pot fi ignorate sau diminuate fără consecințe", a transmis CNS Carte Alfa.

Mai multe articole despre:
mineri proteste legea pensiilor vechime recalculare