Minerii din Valea Jiului vor primi salariile restante mai REPEDE. Anunțul autorităților
Vești bune pentru angajații Complexului Energetic Hunedoara (CEH). Aceștia își vor primi salariile restante pentru ianuarie cu o zi mai devreme față de termenul prevăzut în protocolul semnat luni, la București, între ministrul Muncii, Raluca Turcan, şi delegaţia minerilor protestatari din Valea Jiului. Potrivit Prefecurii, banii vor fi virați pe 24 februarie.
”Angajaţii Complexului Energetic Hunedoara vor primi mâine, 24 februarie 2021, salariile restante pentru luna ianuarie (chenzina a 2-a). Guvernul României, prin Ministerul Muncii şi cel al Energiei, a asigurat suma necesară plăţilor pentru cei 4.010 angajaţi ai CEH. Suma totală plătită în această tranşă este de aproximativ 9 milioane lei”, se arată în comunicatul Instituţiei Prefectului Hunedoara.
În ultimele zile, angajații AJOFM Hunedoara au lucrat exclusiv pentru pregătirea ordinelor de plată, pe care le-au transmis marţi Trezoreriei Statului. În aceeași zi, trezoreria a făcut transferul către băncile comerciale unde au conturile deschise angajaţii companiei, iar miercuri, 24 februarie, banii vor intra pe cardurile de salarii ale fiecărui beneficiar, mai precizează sursa citată.
Minerii blocați în subteranul minei Lupeni au ieșit la suprafață marți, după șapte zile de proteste. În urma negocierilor de la Ministerul Muncii, aceștia îşi vor încasa drepturile salariale și beneficiile restante, precum tichetele de masă şi banii de transport.
Din cauza protestelor minerilor, Termocentrala Mintia a rămas fără cărbune, astfel că aproximativ 4.500 de apartamente din Deva, sedii ale instituțiilor publice, dar și școlile din oraș n-au mai avut căldură.