MENIU

Minerii din Târgu Jiu, în stradă pentru a doua zi. Oamenii cer să le fie respectate munca și viața

Minerii își cer în stradă drepturile

Protestele minerilor au continuat și marți, în fața prefecturii din Târgu Jiu. Zeci de persoane cer în stradă reducerea vârstei de pensionare pentru angajații din termocentrale și condiții mai bune de muncă. 

Într-o intervenție la Realitatea Plus, Manu Tomescu, liderul sindicatului de la Termocentrala Rovinari, a reclamat că în legea pensiilor sunt încadrați la ”condiții speciale de muncă” artiști, nu și minerii care își expun sănătatea unor riscuri reale prin munca prestată. 

”În ultimii 30 de ani, în toate legile pensiilor, minerii și energeticienii care lucrează în termocentrale au fost discriminați, disprețuiți. 

Astăzi avem un proiect de modificare a legii pensiilor care a primit vot favorabil în Senat și se află în comisii în Camera Deputaților. Proiectul pune breasla acolo unde îi este locul, prevede să fie încadrată la condiții speciale de muncă. 

Legea actuală, 263/2010 actualizată, în anexa 4, încadrează o categorie a artiștilor la condiții speciale de muncă. Nu că nu am avea respect pentru aceștia, dar cu ce este mai ușoară munca unui energetician care își desfășoară activitatea cu noxe și factori de risc, care îi deteriorează în timp sănătatea?!”, a declarat liderul de sindicat.