Minerii de la minele de uraniu din județul Suceava s-au blocat în subteran! Ei vor să intre în greva FOAMEI
Minerii de la minele de uraniu din județul Suceava s-au blocat în subteran și vor să intre în greva foamei. Presiunile și tensiunile sociale sunt foarte mari după ce oamenii s-au săturat de promisiuni.
160 de mineri de la mina de uraniu de la Crucea și Botusana s-au blocat în subteran și amenință cu greva foamei. Ortacii sunt nemultumiți de faptul că nu și-au primit salariile de mai bine de două luni.
„Am trimis mai multe notificări atât la conducerea Ministerului Energiei, cât și la cea a Companiei Naționale a Uraniului, astfel încât situația este cunoscută de cei care trebuie să ia deciziile”, a arătat Gabriel Farnaș, liderul Sindicatului Exploatare și Preparare Uraniu.
În total, la Sucursala Crucea a CNU lucrează circa 300 de persoane. Oamenii sunt nemulțumiți că nu și-au primit salariile de două luni. Mai mult, minerii reclamă că nu au încasat de un an de zile nici suplimentul alimentar antidot, în valoare de 30 de lei/zi. Reprezentanții sindicatelor s-au deplasat la București, unde au loc discuții cu reprezentanții Ministerului Energiei, dar și cu cei din conducerea Companiei Naționale a Uraniului.