MENIU

Militar român, călcat de TANC: bărbatul a MURIT în timpul unor exerciții, la Galați - Parchetul Militar a deschis DOSAR PENAL

Un militar român, în vârstă de 36 de ani, a fost accidentat de un tanc în timpul unor exerciții la Galați. Potrivit informațiilor Realitatea PLUS, acesta a murit. Incidentul nefericit s-a petrecut la poligonul de antrenamente de la Smârdan.

Un militar român a murit vineri, în județul Galați, într-un exercițiu național de manevrare a tancului.

Ministerul Apărării Naţionale a confirmat incidentul şi a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, de care se ocupă Parchetul Militar. Se verifică împrejurările în care a avut loc incidentul.

„Sunt alături de familia militarului care și-a pierdut viața la Smârdan, pe timpul activității de instruire cu tancurile. Din păcate, o activitate de instruire de rutină s-a transformat într-o tragedie. Un om tânăr, de 36 de ani, și-a pierdut viața la datorie. Transmit condoleanțe familiei îndurerate! Dumnezeu să îl odihnească!” a transmis premierul Nicolae Ciucă.

Reacția Ministerului Apărării

Plutonierul Sebastian Șerban din Batalionul 284 Tancuri „Cuza Vodă” din Galați a decedat vineri, 18 martie, pe timpul activităților de instruire în cadrul unui exercițiu de conducere a tancului, fără trageri de luptă, în Poligonul Smârdan din județul Galați.

Militarul coordona manevrele în vederea începerii deplasării unui tanc, moment în care a fost prins între tancul aflat în mișcare și una dintre laturile amplasamentului în care se găsea mașina de luptă. Conform procedurilor, a fost apelat Serviciul Unic de Urgență 112, iar un echipaj medical al SMURD s-a deplasat la fața locului. Din păcate, leziunile militarului au fost incompatibile cu viața.

În acest moment, Poliția Judiciară Galați efectuează cercetări la fața locului, a fost înștiințat Parchetul Militar Galați, iar la nivelul unității a fost numită o comisie condusă de șeful de stat major pentru cercetarea administrativă a împrejurărilor producerii evenimentului.

 

Militarul avea 35 ani, era angajat al MApN din anul 2008 și era căsătorit.

 

Conducerea MApN își exprimă profundul regret pentru tragicul eveniment și este alături de familia îndoliată.

Mai multe articole despre: