Milioane de români vor plăti facturi uriașe începând de la 1 aprilie
Milioane de români vor plăti facturi uriașe începând de la 1 aprilie. Asta pentru că ANRE a aprobat majorarea tarifelor de distribuție a energiei electrice pentru luna următoare. La marii distribuitori, prețurile vor crește chiar și cu mai mult de 20%. Între timp, oamenii continuă să primească facturi calculate greșit. La sediile companiilor de distribuție, oamenii stau zilnic la coadă pentru a-și face dreptate.
„Am venit aici și am făcut reclamație. Mi s-a dat o factură de 730 de lei pe minus și la 3 săptămâni am primit pe plus. Nu știu ce să fac, sunt dezorientat că nu știu cât să plătesc. E strigător la cer”, spune un român.
În această situație se află tot mai mulți români, care zilnic caută să-și facă dreptate la sediile companiilor de distribuție a energiei electrice. O femeie a fost nevoită să-și închidă magazinul pe care îl avea, după ce i-a fost tăiat curentul.
„Eu am o problemă foarte mare. A venit o factura calculată greșit, de 20 de mii de lei în ianuarie. Am făcut contestații, sesizări de trei luni și nu mi-au rezolvat problema. Iar ieri au venit și ne-au tăiat curentul”, mărturisește aceasta.
Vestea proastă este că milioane de români vor plăti facturi uriașe începând de de luna viitoare, după ce ANRE a aprobat majorarea tarifelor de distribuție a energiei electrice.
ANRE a aprobat de la 1 aprilie majorarea tarifelor de distribuție pentru cele mai mari companii din țară. Spre exemplu, un distribuitor al companiei Electrica își va majora tariful cu 24 %, Enel cu 23%, E.On cu 20%, iar CEZ cu 18%.
Peste 2 milioane de români sunt vizați de noile majorări. Este vorba despre cei care consumă mai mult de 300 de kWh lunar și nu pot beneficia de prețul plafonat de către autorități.