Miliardele pe care a pus statul ochii. Ce vor să facă șmecherii cu pensiile private
Este scandal uriaș pe banii de pensii ai românilor! Miza sunt miliardele pe care a pus ochii statul când a decis să impoziteze fondurile private de pensii. Este vorba despre peste patru miliarde de lei. Între timp, controversa dintre Ministerul Muncii și cel de Finanțe a rămas în aer.
Vorbim despre prevederea care ar putea crește impozitul pentru cei care administrează fondurile private de pensii, de la 15 la 20%. Acest subiect a fost că a fost intens discutată această problemă în ultima perioadă, iar Ministerul de Finanțe, pe de o parte, a susținut ceea ce avertizau administratorii fondurilor private de pensii, și anume că ar putea crește acest impozit pe câștigurile acestora și vorbim despre sume de peste 4 miliarde de lei, atat s-a strans in conturile romanilor pana in momentul de fata, potrivit celor mai recente date.
Pe de cealalta parte, Ministerul Muncii spunea că nu există nicio problemă la lege, și că vorbim despre un fond de stat administrat privat, așa că nu ar trebui să existe vreo problemă cu impozitarea. Cert este că vor mai exista discuții pe această temă iar sursele Realitatea Plus spun că în coaliție se va discuta acest subiect pentru a se clarifica exact care este situația acolo și dacă trebui schimbată legea. Totodata, sursele spun că există o parte din executiv care nu ar avea o problemă ca aceste fonduri să fie impozitate, având în vedere că este vorba despre profituri ale administratorilor acestor conturi, și că acestea ar putea să aducă bani în plus la stat.
De altfel, Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) a atras public atenția asupra unei ambiguităţi legislative în Codul Fiscal, care creează premisele impozitării progresive a câştigurilor de capital din fondurile de pensii private (Pilonul II obligatoriu și III facultativ), asimilate în mod eronat cu partea necontributivă a pensiilor de serviciu (cunoscute public ca „pensii speciale”) începând cu 1 ianuarie 2024.
APAPR afirmă că aplicarea acestor prevederi ar fi injust de penalizatoare pentru participanții la fondurile de pensii private și beneficiarii plăților.
Mai precis, APAPR solicită, inclusiv public, modificarea prin Ordonanță de Urgență a Guvernului a Codului Fiscal (Art. 100 și Art. 101) pentru a oglindi în mod corect diferența dintre principiul contributiv care guvernează prin excelență pensiile private și cel necontributiv al pensiilor speciale. În esență, APAPR solicită menținerea cotei actuale de impozitare de 10% în locul aplicării cotelor de 15% sau 20%.
„Miza acestei necesare clarificări legislative constă în plăți de miliarde de lei anual către sute de mii de români, nivelul plăților realizate de fondurile de pensii private fiind în creștere exponențială. Până în prezent, toate fondurile de pensii (Pilonul iI și Pilonul III) au făcut plăți în valoare totală de peste 2,36 miliarde RON către aproape 210.000 de beneficiari. Doar pe Pilonul II, plățile sunt estimate să ajungă la 1 mld. RON în 2023, aproape cât suma de 1,1 mld. RON plătită în cei 15 ani din perioada 2008-2022, iar ritmul de creștere exponențial este estimat să continue și anii următori”, conchide Asociația.
În ultimele săptămâni încercările de a aduce schimbări sistemice la Pilonul II de pensii s-au intensificat.