MENIU

Miliardarii Europei au venit la vânătoarea de mistreți a lui Țiriac

Bogaţii chemaţi la Vâlc

Pe domeniul de vânătoare Balc, din județul Bihor, a început, vineri, tradiționala vânătoare a miliardarilor europeni, organizată de omul de afaceri Ion Țiriac. Designerul Stefano Ricci, Wolfgang Porche, Csanyi Sandor, preşedintele unei mari bănci din Ungaria sau prințul Dimitrie Sturdza sunt câteva nume sonore prezente la eveniment. 

Condițiile generale în care se desfășoară vânătoarea de misteți organizată de Șiriac sunt anul acesta mult mai drastice, din cauză că Bihorul a intrat sub codul roșu de pestă porcină.

Evenimentul de la Balc are loc în condițiile în care Ion Ţiriac a primit aprobare din partea Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor pentru ceea ce autoritățile numesc „recoltare anuală” de mistreţi, dat fiind faptul că mistreții de pe domeniul magnatului sunt crescuți special pentru a cădea în bătaia puștii, potrivit bihon.ro.

Vineri, pe domeniul de la Balc au avut loc două partide, iar sâmbătă se va desfăşura o partidă de vânătoare.

Vânătoarea de la Balc a fost inagurată în 2005 și a devenit un eveniment tradițional. An de an, evenimenteul a fost criticat de organizațiile pentru protecția animalelor, pe motiv că sunt uciși, fără motiv, prea mulți mistreți. La vânătoarea din 2018 au fost doborâți peste 150 de mistreţi.

Mai multe articole despre:
Ţiriac Balc