Mii de susținători ai opoziției albaneze cer demisia președintelui parlamentului, Ilir Meta
Mii de susținători ai opoziției albaneze au manifestat joi în fața biroului premierului Edi Rama, solicitând demisia președintelui parlamentului Ilir Meta după apariția acuzației că acesta s-ar afla în spatele unui plan de asasinare a doi parlamentari de la Tirana, transmit Reuters și Xinhua, potrivit AGERPRES.
Meta a respins toate acuzațiile făcute la adresa sa, despre care susține că sunt motivate politic.
Premierul Edi Rama, membru al Partidului Socialist albanez, și alți câțiva oficiali au fost evocați de procurori în legătură cu acest scandal, dar niciunul dintre demnitarii respectivi nu a fost pus sub acuzare pentru vreo faptă penală.
În urmă cu zece zile, parlamentarul Tom Doshi — care a fost exclus din Partidul Socialist după ce l-a acuzat deschis pe premierul Rama de nerespectarea promisiunilor asumate în campania electorală — a făcut publice acuzațiile, afirmând că un ucigaș plătit fusese angajat pentru a-i împușca pe el și pe un alt membru al legislativului de la Tirana.
Partidul Democrat (PD, opoziție) s-a folosit de acest scandal din interiorul formațiunii de guvernământ de la Tirana pentru a încerca să slăbească coaliția guvernamentală.
''Ne declarăm sprijinul total pentru procurori și judecători și le cerem să facă lumină asupra celor mai grave acuzații din istoria democrației'' albaneze, a subliniat liderul PD, Lulzim Basha.