MENIU

Mii de imigranți arestați la ordinul lui Donald Trump. Activiștii sunt scandalizați de motive

Mai mult de jumătate dintre cei 683 de imigranți arestați în raiduri la scurt timp după preluarea mandatului de către președintele Trump nu au avut nici condamnări penale sau au avut încălcări ale traficului drept cele mai grave fărădelegi, potrivit datelor federale obținute de presa de peste ocean.

Raportul american de Imigrare și Executare Vamală (ICE) a arătat că 176 imigranți arestați în timpul raidurilor nu au fost condamnați pentru o infracțiune. Cel mai mare grup de imigranți cu condamnări, însumând un număr de 205 de persoane, a comis abateri de trafic, dintre care 161 au fost condamnați pentru conducere sub influența alcoolului. Cel de-al doilea cel mai numeros grup, format din 33 de persoane, a fost condamnat pentru o alte infracțiuni în trafic.

Două persoane arestate în timpul raidurilor au fost condamnate pentru omucidere, 18 au avut dosare pentru acte de violență și trei au fost arestate pentru deținerea de substanțe periculoase. Alte trei au avut condamnări de viol și șase au fost înregistrate pentru agresiune sexuală, potrivit raportului furnizat de un membru al Congresului.

Deși numărul lor a fost mult mai redus, aceste condamnări au fost prezentate în mod repetat în declarațiile ICE privind raidurile autorităților, sub denumirea Operation Cross Check.

Raidurile la nivel național au creat neliniște în cadrul comunității de imigranți din SUA și au survenit la scurt timp de la preluarea mandatului, după ce Trump a propus și inițiat un vast program anti-imigrație, care promitea deportarea a milioane de imigranți fără acte.

Operațiunile au avut loc în marile orașe americane, precum Los Angeles, Atlanta, New York și Chicago. În acel moment, oficialii au declarat că operațiunile au fost planificate înainte de implementarea ordinelor executive care detaliază noi priorități de deportare.

Din ziua în care Trump a preluat mandatul până în 13 martie, ICE a preluat 21.362 de imigranți în custodie. În aceeași perioadă de timp, administrația Obama a arestat 29.238 de imigranți în 2014, 18.031 în 2015 și 16.104 în 2016, conform Washington Post.

Raidurile coordonate de Donald Trump au atras atenția activiștilor, care susțin că, în timp ce operațiunile erau similare cu cele desfășurate sub administrația Obama, de această dată au existat mult mai multe arestări colaterale ale imigranților fără acte, dar fără cazier judiciar.