MENIU

Mii de elevi de liceu au ieşit în stradă, în Olanda

Mii de elevi de liceu din Olanda au ieşit în stradă pentru a protesta faţă de o modificare adusă sistemului de învăţământ. Liceenii, ale căror acţiuni de protest au început vineri, au aruncat cu petarde şi cu fumigene.

Tinerii nu sunt de acord cu decizia guvernului care a impus instituţiilor de învăţământ să asigure minim 1.040 de ore didactice în timpul unui an şcolar, faţă de 960 câte sunt în prezent. Măsura ridică probleme pentru numeroase şcoli care nu au suficient personal didactic.

Parlamentul olandez a înfiinţat o comisie care va studia problema sistemului de învăţământ. Pentru a atrage cât mai multe cadre didactice, ministerul învăţământului a primit o majorare de buget, care va fi folosită la creşterea salariilor dascălilor.
Mai multe articole despre:
elevi Olanda educaţie