MENIU

Mihail Gorbaciov și perestroika au însemnat sfârșitul lui Nicolae Ceaușescu. Ce spunea despre fostul lider comunist român

Reformele inițiate de MIhail Gorbaciov, cunoscute drept "perestroika" au avut un rol fundamental în prăbușirea întregului bloc comunist est-european și, în mod mai mult sau mai puțin direct, la căderea lui Nicolae Ceaușescu. Într-un interviu pentru CNN, în 2009, Gorbaciov își amintea că atunci când i-a vorbit lui Ceaușescu de perestroika, acesta i-a replicat că "perestroika noastră s-a terminat".

"Ceauşescu era un om complicat. Obişnuia să-mi dea sfaturi, o groază de sfaturi",  aşa l-a descris pe dictator fostul lider al URSS, Mihail Gorbaciov, într-un documentar difuzat în 2009, pentru a marca împlinirea a 20 de ani de la Revoluţia Română.

Fostul lider al Uniunii Sovietice îşi aminteşte de vizita sa la Bucureşti din 1987: "Am observat că oamenii se uită la Ceauşescu, că urmăreau fiecare gest al său, fiecare mişcare a degetului pe care o făcea, erau asemenea rotiţelor dintr-un mecanism.  Când am început să discutăm despre perestroika, şi eu i-am povestit de perestroika noastră, el mi-a spus răspuns, ei bine perestroika noastră s-a terminat".

În acea discutie din 4 decembrie 1989, dintre Mihail Gorbaciov și Nicolae Ceauşescu, soarta liderului român se pare că a fost tranșată.

În memoriile sale, Gorbaciov i-a făcut lui Ceauşescu un portret deloc plăcut: ,,De pe buzele acestuia nu dispărea zâmbetul arogant, care-i sugera interlocutorului că citeşte prin el şi nu dă un ban pe el. Aplombul, atitudinea dispreţuitoare faţă de oameni care atingea dimensiuni extreme în urma unor decenii de putere lipsită de control, se transfera, probabil, fără să observe acest lucru, de la slugile sale, asupra partenerilor egali de statut”.