Mihai Pascu, primele declarații în fața presei. Tatăl tânărului drogat NU își asumă nicio responsabilitate: "Societatea nu face nimic pentru acești copii"
Mihai Pascu, tatăl tânărului drogat care a omorât doi tineri în accidentul cumplit din 2 Mai, a făcut, luni, primele declarații în fața presei de la producerea cumplitei tragedii. Acesta nu își asumă însa niciun fel vină pentru comportamentul fiului său, plasând întreaga responsabilitate în cârca societății. "Este un flagel", a spus Mihai Pascu. În ciuda gravității faptelor lui Vlad Pascu și a consecințelor dezastruoase ale acestora, Mihai Pascu a glumit cu presa, spunându-le jurnaliștilor că "înainte să fie milionar a fost miliardar". Între timp, fosta sa soție, Miruna Pascu a scăpat de una dintre acuzații și anume cea de trafic de droguri de mare risc, însă rămâne acuzația de amenințare și inluențare a declarației.
"Daca imi <<omorati>> si familia sa stiti ca nu se schimba nimic. Eu asta consider", le-a spus el jurnalistilor aflați la Tribunalul Bucuresti, acolo unde magistratii discuta, luni, contestatia la masurile preventive in dosarul deschis de DIICOT pe numele sau si ale fostei sale sotii, Miruna Pascu.
El se afla in prezent sub control judiciar pentru 60 de zile dupa ce procurorii au descoperit in vila sa mai multe cartuse, in urma perchezitiilor DIICOT.
Explicatia lui Mihai Pascu legata de cartusele gasite este cel putin bizara.
"Am fost vanator timp de 20 de ani. Am uitat cifrul de la seif. Am incercat de 2 ori sa il deschid si nu am, reusit. Se afla intr-un dressing foarte bine prins in perete...
Arme pe care le-am predat din cauza faptului ca la 5 ani de zile trebuia sa se duca sa faca acea verificare. Acea verificare pe care nu puteam sa o facem la 4 ani sau la 4 ani si jumatate. Ca drept urmare, raspund pentru faptele mele. Pentru acea greseala", a spus Mihai Pascu.
Referitor la comportamentul fiului sau, Mihai Pascu a raspuns: "Nu a avut bani la dispozitie. Toata lumea vehiculeaza niste lucruri care nu sunt adevarate. Stiti ce am fost inainte sa fiu milionar? Miliardar. Mi s-a comentat despre firmele pe care el am. Sunt 10, vreo 6 nu au venituri. Doar 2 functioneaza si am venituri pentru ca trebuie sa si traiesc".