Mihai Șora: ”Nouă judecători, o bandă de hoți și câteva milioane de români se află într-un război”
Filozoful Mihai Șora spune că cei nouă judecători ai Curții Constituționale riscă să devină „instrumente în mâinile unor nelegiuiți”, pentru că de hotărârea lor atârnă nu doar viitorul unor hoți, ci și – prin ricoșeu – al câtorva milioane de români cinstiți, care nu au avut niciodată probleme cu Justiția.
”În tot acest război absurd, cei nouă judecători conștientizează, oare, faptul că riscă să devină instrumente în mâinile unor nelegiuiți? Că de hotărârea lor atârnă nu doar viitorul unor hoți, ci și – prin ricoșeu – al câtorva milioane de români cinstiți, care nu au avut niciodată probleme cu Justiția, care nu au furat, nu au tâlhărit, nu au încălcat vreodată legea? Care nu vor decât să-și vadă în tihnă de viața lor, după ce-și vor fi salvat țara de cei care au pus-o pe butuci?! Nouă judecători, o bandă de hoți și câteva milioane de români se află, astăzi, într-un război hibrid. Hibrid și absurd”, a scris Mihai Șora pe pagina sa de Facebook.