Mihai Daraban: Statul trebuie sa ne spună, măcar acum, ce importăm ca branduri
Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), dl. Mihai Daraban, a participat în data de 15 iunie a.c. la conferința „Modelul economic românesc în UE. Și nu numai în UE. România – Orizont 2040", organizată de Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES), la sediul Băncii Naționale a României (BNR).
Evenimentul a beneficiat de prezența Guvernatorului BNR, dl. Mugur Isărescu, a rectorului Academiei de Studii Economice (ASE), dl Nicolae Istudor, a deputatului european, dna. Corina Crețu, și a președintelui ASPES, dl. Constantin Boștină.
În cadrul conferinței au fost prezentate concluziile lucării științifice, intitulată: „Să gândim dincolo de azi. Modelul economic românesc în UE. România – Orizont 2040", în paginile căreia se regăsesc rezultate de cercetare, idei, reflecții, experiențe practice sintetizate din mediul academic, universitar și de cercetare, din mediul de afaceri și din cel financiar‐bancar, din societatea civilă, din lumea tinerilor întreprinzători, studenți și elevi.
„Economia românească este într-o creștere, dar este o creștere lentă. Noi trebuie să învățăm foarte mult din această cifră de 126,1 miliarde euro pe care România a importat-o anul trecut. Nu cred că există un sondaj de opinie mai exact, în rândul consumatorului, decât această cifră de la import. Trebuie să ni se explice, la un moment dat, și în spațiul public această cifră, așa cum suntem îndemnați să bem doi litri de apă pe zi. Statul trebuie sa ne spună, măcar acum, ce importăm ca branduri. La noi, dacă facem o cutie de viteze, primim lingourile și cuțitele de strung de la beneficiarul final. Cred că aici este o problemă legată de acest nivel colosal al importurilor. Pe noi ne cutremură deficitul balanței comerciale care a ajuns la 34,1 miliarde euro, față de 28,3 miliarde cu un an înainte, față de 23,7 miliarde cu doi ani înainte, față de 8,7 miliarde în 2015. Într-adevăr, avem o creștere cam de 45-50.000 de societăți care de la an la an depun în plus situațiile financiare la organele fiscale, am avut o creștere de cifră de afaceri, am ajuns la 392 miliarde euro, de la 328 miliarde, am ajuns la un profit de 41,7 miliarde, ceea ce nu e rău, pentru că reprezintă peste 10% din cifra de afaceri, dar mă cutremur să văd cum gândește statul: nu puteți voi produce pe cât putem noi consuma", a declarat președintele CCIR, dl. Mihai Daraban.