MENIU

Mihaela Bilic a dezvăluit ingredientul pe care să-l punem în cafea pentru a „ține stomacul plin câteva ore”

Ingredientul pe care să-l punem în cafea pentru a „ține stomacul plin câteva ore”

În sezonul rece, când frigul ne ține mai mult în interior și ne îndeamnă să căutăm căldura și confortul, este esențial să ne îngrijim de sănătatea noastră prin alegeri alimentare inteligente. Medicul nutriționist Mihaela Bilic subliniază importanța consumului de lichide calde, precum ceaiul și cafeaua, care nu doar că ne oferă o senzație plăcută de căldură, dar aduc și o serie de beneficii nutritive semnificative.

Aceste băuturi nu numai că ne hidratează eficient, ci și ne ajută să ne gestionăm pofta de mâncare, având în același timp un conținut bogat în antioxidanți esențiali pentru sănătatea organismului.

„Trebuie să ne concentrăm și să ne propunem să consumăm lichide pentru că vine anotimpul rece și când este frig afară nu ne mai este atât de sete. Partea cu hidratarea este firească vara când transpirăm, însă iarna nu ne mai vine să bem așa „apă chioară”

Pentru că tot vine anotimpul rece și avem o prognoză meteo care ne anunță că va fi frig. Băuturile calde din acest sezon rece sunt și plăcute pentru organism pentru că aduc, să zic așa, ne încălzesc de la interior.

Unele dintre ele chiar ne și țin de foame. Se știe că jumătate din populația globului bea ceai, cealaltă jumătate bea cafea. Acest lichid călduț cu care începem ziua este o sursă de hidratare, incontestabil avem acolo și apă” – a spus Mihaela Bilic în cadrul emisiunii „Doctor de bine”.

Psihologii au căzut de acord: Aceste trei calități aparțin unor oameni cu o inteligență mare

Îndrăgita nutriționistă a vorbit apoi despre importanța cafelei pentru sănătate, adaugând că, băută dimineața, este „ca un fel de gimnastică de înviorare” pentru organism: 

„De ce ar fi bine să facem un obicei din a bea cafea? Bobul de cafea, ca și cel de cacao conține o mulțime de antioxidanți. Cafeaua este un tonic natural și pune un pic în mișcare tubul digestiv. Este un fel de gimanstică de învioarare pe care o primim dimineața. Asta în varianta în care bem cafeaua simplă”, a mai spus Bilic.

Un aspect important legat de consumul de cafea este că, atunci când adăugăm lapte, băutura devine un aliment și ne oferă o senzație de sațietate pe termen lung. Nutriționiștii recomandă cafeaua cu lapte și celor care doresc să piardă în greutate, datorită faptului că „menține stomacul plin câteva ore”. 

„Dacă vrem să avem și beneficiul că ne ține foame și ne ține stomacul plin, atunci punem și lapte. Și această cafea cu lapte poate să fie pentru multe persoane care țin dietă și vor să mănânce mai puțin. Poate să fie un lichid care hidratează, dar și un aliment care ține de foame și ține stomacul plin câteva ore. Deci, bem cafea cu lapte când vrem stomacul plin și în felul acesta avem cafeaua ca aliment”, a adăugat Mihaela Bilic. 

Insula cu o populație de doar 50 de oameni unde te poți muta gratuit. Oferă liniște și peisaje exotice extraordinare

Mai multe articole despre:
cafea lapte nutritionist mihaela bilic ceai