MENIU

Migranți prinși la frontiera de vest: ascunși într-un camion și într-un microbuz

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat, în ultimele 24 de ore, 35 de migranţi, cetăţeni din Siria, Irak şi Afganistan care au încercat să iasă ilegal din ţară ascunşi într-un microbuz şi un camion pentru a ajunge în vestul Europei.

În data de 26.11.2020, în jurul orei 23.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Vărşand şi Salonta au desfășurat o acţiune pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. Astfel, pe raza localității Zerind – judeţul Arad a fost oprit pentru control un microbuz înmatriculat în România.

Polițiștii de frontieră au procedat la deschiderea și verificarea autovehiculului, descoperind în interiorul acestuia 30 de cetăţeni străini.

 Imediat, persoanele în cauză au fost preluate și transportate la sediul Sectorului P.F. Vărşand, pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că 23 de persoane sunt cetăţeni din Siria și şapte din Irak, dintre care trei fiind minori. Persoanele adulte au vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani, iar minorii au între 15 şi 17 ani şi toţi au declarat că doreau să ajungă în vestul Europei. Citește continuarea pe realitateadearad.net.

Mai multe articole despre:
Arad