Migranți prinși la granița cu România. Aceștia au fost depistați pe un traseu nou
În ultimele zile, s-au întețit cazurile de încercare a trecerii ilegale a frontierei în zona județului Caraș-Severin. Acesta pare să fie noua rută a migranților, care trec prin România, în dorința de a ajunge într-un stat din Europa de Vest.
Dacă inițial județul Timiș era cel vizat, acum grupurile de migranți s-au reorientat către punctul de frontieră din zona Oravița.
Printre cei 16 migranți prinși în cursul nopții se numără două femei și șase copii.
Această situație survine după ce, în urmă cu două zile, „un număr de 124 de migrați au fost depistați când încercau să intre ilegal în România, din Serbia, dintre care 59 pe raza județului Timiș și 65 pe raza județului Caraș-Severin”, menționează Roxana Costache, purtătoarea de cuvânt a Poliției de Frontieră din Timișoara.
Mai multe articole despre:
Iran
Irak
România
Serbia
Afganistan
Poliţia de Frontieră
Europa de Vest
migranţi
trecere ilegală a frontierei