MENIU

Microsoft Office este gratuit pentru dispozitivele mobile iOS și Android

Producătorul american de software Microsoft a anunțat că, începând de joi, pachetul său Office este disponibil în mod gratuit pentru cei care utilizează tablete și smartphone-uri echipate cu sistemele de operare ale rivalilor Apple și Google, transmite AFP.

Până acum deținătorii de tablete iPad trebuia să plătească un abonament de 99 de dolari pe an pentru a putea utiliza versiunea Office 365 și a crea sau edita documente în Word, Excel sau PowerPoint, scrie Agerpres.ro.

'Astăzi am făcut următorul pas în a oferi Office tuturor, pe orice dispozitiv', a declarat vice-președintele Microsoft, John Case. 'Începând de astăzi oamenii pot edita documente Office pe iPhone-uri și iPaduri, și în curând și pe tablete Android utilizând Office 365 fără abonament', a adăugat John Case.

Pentru Microsoft tableta iPad este o poartă care duce la calculatoarele de tip desktop.Versiunea pentru PC a pachetului Office necesită în continuare abonament, iar Microsoft speră că cei care sunt obișnuiți să utilizeze versiunea pentru dispozitive mobile vor dori să aibă aceiași experiență și pe calculatoarele lor personale.

Mai multe articole despre:
Microsoft Office iOS