MENIU

Microbuz școlar, accident rutier grav, în Maramureș. Trei copii și un adult, transportați la spital. A fost nevoie de intervenția pompierilor - FOTO

Accident rutier grav pe o șosea din Maramueș. Un microbuz școlar în care se aflau opt persoane, între care șase copii, a fost implicat într-o tamponare cu un automobil

Opt persoane, între care șase copii, s-au autoevacuat din microbuzul școlar care a fost implicat într-un accident rutier pe DN18B pe Dealul Groșilor, a informat ISU Maramureș.

Potrivit sursei menționare, în accident au fost implicare microbuzul școlar, în care se aflau 8 persoane, și un autoturism.

”Pompierii militari din cadrul Detașamentului Baia Mare s-au deplasat la locul evenimentului cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, echipajele de descarcerare și prim ajutor SMURD și un echipaj al Serviciului Judetean de Ambulanță. În microbuz se aflau 8 persoane, 2 adulți și 6 copii, cu vârste cuprinse între 13 și 14 ani, care s-au autoevacuat. În autoturism se afla doar conducătorul auto. În acest moment toate persoanele implicate sunt evaluate medical”, a declarat Adriana Șanta, purtătorul de cuvânt al ISU Maramureș.

În urma evaluării medicale, șoferul autoturismului, bărbat, în vârstă de 65 de ani și 3 copii vor fi transportați la spital, cu afecțiuni minore.

 

Mai multe articole despre:
microbuz scolar accident Maramureș copii