Microbuz cu călători, impact devastator cu un stâlp: 3 victime, după ce șoferului i s-a făcut rău la volan
Trei persoane, între care un minor, au fost rănite, luni, după ce şoferul unui microbuz care face curse de transport călători între Ploieşti şi oraşul Boldeşti Scăeni a pierdut controlul asupra direcţiei, iar autovehiculul a izbit un stâlp şi s-a oprit într-un gard.
Din primele date, se pare că șoferului microbuzului de transport persoane i s-ar fi făcut rău la volan.
Microbuzul în care se aflau 10 persoane a ieşit de pe şosea, s-a izbit de un stâlp din beton, a rupt două garduri de pe marginea drumului şi s-a oprit în gardul unui imobil.
Paramedicii ajunşi la locul accidentului au acordat îngrijiri unui pasager minor, unui pasager adult şi şoferului microbuzului.
Primele date arată că este posibil ca şoferului să i se fi făcut rău, iar aceasta să fie cauza accidentului.