Metroul Gara de Nord-Gara Progresul și 300 de milioane de euro, blocate de birocrație - Drulă avertizează că nu va fi gata în 2026
Metroul Bucureștean cu finanțare din PNRR așteaptă hârtiile și ștampilele de la instituțiile statului pentru a începe licitațiile și lucrările. Muncitorii ar fi trebuit să înceapă să lucreze din această lună la metrou, potrivit graficului de implementare afișat pe site-ul ministerului proiectelor și investițiilor europene. Cele 300 de milioane de euro prevăzute în PNRR ar putea fi pierdute.
Surse din Ministerul Transporturilor au precizat pentru Realitatea PLUS că în acest moment Metrorex lucrează la elaborarea documentațiilor necesare în vederea aprobării planurilor urbanistice zonale, dar și la documentațiile necesare în vederea emiterii Acordului de Mediu.
Fostul ministru al Transporturilor Cătălin Drulă spune că proiectul s-a blocat în birocrație si nu ar putea să fie finalizat până în vara anului 2026.
„Suntem în depășire, în prelungirea prelungirilor la cum s-au mișcat Ministerul Transporturilor și Metrorex pe acest subiect. Din păcate, pare foarte târziu pentru acest proiect, care este extraordinar de important pentru București.
Dacă lucrările nu vor începe cât mai curând, nu va fi finalizat în 2026. Întârzierile sunt mari”, a declarat fostul ministru al Transporturilor Cătălin Drulă.
Metrorex așteaptă semnăturile și ștamplilele pentru a începe lucrările pe secțiunea Gara de Nord – Gara Progresul. După aprobarea indicatorilor tehnico-economici se va demara și procedura de atribuire.
Contractele dintre Ministerul Transporturilor și societățile câștigătoare trebuie să fie semnate până la finalul anului 2023, potrivit Planului Național de Redresare și Reziliență. Fonduri de la Comisia Europenă au fost alocate doar pentru secțiunea Gara de Nord - Filaret, care va avea o lungime 5,2 kilometri.
Ministrul transporturilor - Sorin Grindeanu este sceptic în privința realizării metroului din București prin PNRR și spune că cele 300 de milioane de euro ar putea să fie mutate pentru construirea și reabilitarea căilor ferate.