MENIU

Metrorex, prima rundă de negocieri cu sindicaliștii. Anunț despre DISPONIBILIZĂRI

Informații după negocierile dintre Metrorex și sindicaliști

Metrorex a informat marți, după prima rundă de negocieri cu sindicaliștii de la metrou, că nu ia în calcul în acest moment disponibilizări. Reprezentanții companiei au subliniat însă că ”matematica nu este subiect de negociere”, astfel că  ”dezechilibrele dintre venituri și cheltuieli trebuie aduse în parametrii bugetari stabiliți prin lege”.

”Discuțiile cu sindicatul USLM s-au finalizat marți, 30 martie, cu aceleași concluzii precum cele stipulate în procesul verbal de vineri, ziua acțiunii ilegale, care a dus la blocarea metroului. În cadrul discuțiilor, directorul general al Metrorex, Ștefan Paraschiv, a reiterat că, la acest moment nu se vor opera disponibilizări”, se arată în comunicat. 

Directorul Metrorex a anunțat că despre situația economică a companiei se va discuta la viitoarea întâlnire, precizând că există dezechilibre cunoscute care trebuie îndreptate. 
”Situația economică rămâne neschimbată. Metrorex trebuie să își asaneze problemele financiare. Matematica nu este subiect de negociere, iar dezechilibrele dintre venituri și cheltuieli trebuie aduse în parametrii bugetari stabiliți prin lege. De asemenea, legea nu este subiect de negociere”, a mai transmis Metrorex.

Greva de la METROU, pagube de 3 milioane de lei 

Sursa citată a mai precizat că, pe perioada discuțiilor, ”acțiunea disciplinară internă la adresa participanților la acțiunea ilegală de blocare a metroului este suspendată, conform procesului verbal semnat la Prefectura București”. ””Celelalte acțiuni de natură penală și cele menite să recupereze prejudiciul cauzat companiei înaintează firesc”, a subliniat Paraschiv.

Discuțiile dintre USLM și Metrorex vor dura până în 5 aprilie.

Citește și: ”Plângeri PENALE în urma protestului de la metrou: acuzații de terorism, trafic de influență, zădărnicirea combaterii bolilor”