MENIU

Metrorex explică ce s-a întâmplat, de fapt, în momentul crimei de la stația Dristor 1

În urma crimei oribile de la stația de metrou Dristor 1, petrecută marți seara, Metrorex a oferit mai multe detalii despre incident.

”Evenimentul a avut loc în jurul orei 20:00 în stația de metrou Dristor 1, la linia de metrou spre Republica. În urma avizării către Dispeceratul Metrorex a faptului că o persoana a căzut în calea de rulare și a fost lovită de tren, personalul Metrorex a desfășurat activitățile specifice ce se aplică în astfel de cazuri, în conformitate cu procedurile în vigoare, din care amintim:

-          Deconectarea tensiunii de alimentare pentru a putea interveni și a scoate persoana din calea de rulare

-          Avizarea prin serviciul național unic pentru apeluri de urgență 112 și solicitarea de sprijin medical

-          Deplasarea de urgență a personalului de salvatori al Metrorex în vederea intervenirii și acordării de sprijin personalului ISU specializat

-          Reorganizarea circulației, astfel încît să se izoleze zona și să se asigure transportul călătorilor, în acest caz, prin transbordare în stațiile Mihai Bravu și Nicolae Grigorescu”, susțin reprezentanții Metrorex într-un comunicat.

Totodată, Metrorex amintește că în urma incidentului de marți seara, s-au intensificat acțiunile care se desfășoară cu Poliția Română, Jandarmeria și alte instituții.