MENIU

Metrorex, anunț după sesizările privind mirosul de gaze din mai multe stații. Ce au descoperit specialiștii?

Compania n-a explicat de ce au ajuns câțiva angajați la spital

Compania Metrorex a anunțat că, în urma sesizărilor făcute de salariați privind persistența unui miros în unele stații de pe Magistrala 5, a solicitat o serie de verificăriși nu s-au descoperit probleme legate de calitatea aerului. Reacția vine după ce, miercuri, mai mulți salariați au ajuns de urgență la spital în urma unei scurgeri de gaze. 

Metrorex a tratat și tratează cu maximă seriozitate sesizarea unor salariați, începând cu data de 10.07.2024 și până în prezent, privind persistența unui miros în unele stații de pe Magistrala 5 de metrou.

În acest sens, conform procedurilor, a fost solicitat sprijinul instituțiilor abilitate pentru realizarea de verificări și măsurători ale parametrilor calității aerului.

Informăm publicul că, până în prezent, nu au fost recomandate, transmise sau dispuse măsuri care să impună restricții în spațiile publice și tehnice de la metrou.

Asigurăm publicul și propriii angajați de faptul că monitorizarea situațiilor de acest gen se va realiza în continuare, inclusiv cu solicitarea sprijinului instituțiilor cu competențe în domeniu.

Metrorex dorește să asigure publicul că zona este în continuare monitorizată atent, iar sistemul de ventilație funcționează în parametri optimi. Siguranța călătorilor și a personalului rămâne prioritatea noastră principală, a transmis compania.

Alertă la metrou! Acumulare de gaze, mai mulți angajați METROREX au ajuns la spital intoxicați

Mai multe articole despre:
metrorex miros de gaze statie metrou raul doamnei