Metoda "Accidentul" e istorie! Ce metodă de înşelăciune a făcut-o pe o femeie să piardă 2900 de lei
Poliţiştii au fost sesizaţi, luni seara, de o femeie în vârstă de 56 de ani, din Constanţa, cu privire la faptul că, în cursul zilei, în jurul orei 16.00, la locuinţa acesteia s-au prezentat doi bărbaţi care au susţinut că vor să deratizeze apartamentul, aceasta permiţându-le accesul în locuinţă.
Echipaţi cu salopete şi dotaţi cu un pulverizator, ei au păcălit victima, după ce s-au dat drept angajaţi ai unei firme de specialitate, informează Ziua de Constanţa.
După aproximativ trei ore de la plecarea acestora, proprietara a constatat lipsa sumei de 2.900 de lei dintr-un şifonier, anunţând poliţia, care a demarat cercetările pentru identificarea şi tragerea la răspundere a celor doi.
Mai multe articole despre:
înşelăciune
metoda accidentul
metodă înşelăciune
metoda deratizarea
înşelăciune constanţa