MENIU

Mesajul unui director de spital. Guvernul, acuzat dur că nu acționează eficient pentru răniți

Un mesaj trimis de un director de spital și citit de Rareș Bogdan în emisiunea Jocuri de Putere dezvăluie realitatea din sistemul medical românesc, în contextul tragediei din clubul Colectiv.

"Vom avea mai multi morti decat cei estimati dintr-un motiv bine determinat:

In spitalele romanesti Nu exista protocol EFICIENT pentru salvarea arsilor majori, lucru stiut de catre toti directorii de spitale.

Guvernul trebuia sambata sa ceara urgent paturi la 3-4 spitale din Austria , Elvetia, Israel, turcia, plus sa asigure financiar pod aerian cu asistenta pentru resuscitare in zbor. Asta cu "doliu national" e zero barat

Medicii romani au fost solidari, dar Nu e suficient !!! Din pacate au trecut deja 48 de ore, e prea tarziu pentru arșii majori", precizează mesajul.

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat duminică, la Guvern, că este posibil să mai fie înregistrate încă aproximativ 20 de decese în "următoarea perioadă" în rândul celor răniților în urma incendiului izbucnit vineri seară în Club Colectiv.

"Riscăm să mai avem încă decese, și chiar un număr semnificativ din cei internați, având în vedere că un număr este încă critic. Sunt 90 în stare gravă și critică. Sunt unii foarte grav și unii grav. Asta nu înseamnă că ne așteptăm să avem, Doamne ferește, 90 de decese. Din aceste cazuri, statistic vorbind, un procent poate să fie cu riscul de a sucomba în timpul tratamentului", a afirmat secretarul de stat. Întrebat dacă procentul celor care ar putea să moară se apropie de 50% , Raed Arafat a răspuns că e posibilă o dublare a numărului actual al deceselor.

"Cel puțin din ce s-a vorbit în cadrul discuției este posibil încă să se dubleze numărul actual al deceselor, adică să mai avem încă vreo 20 de decese în următoarea perioadă, este posibil, dar aceasta este o cifră care este foarte orientativă, asta nu înseamnă că așa va fi", a mai spus el.

Mai multe articole despre:
spital Bucureşti arşi colectiv jocuri de putere