MENIU

Mesajul unei românce întoarsă în țară după 15 ani în Anglia: "Oameni răi, profitori și triști! Am fugit de dracu și am dat de mă-sa!"

Mesajul unei românce întoarsă în țară după 15 ani în Anglia

După 15 ani petrecuți în Marea Britanie, o româncă a revenit acasă și s-a trezit în fața unei realități cu totul neașteptate. Dezamăgită de alegerea făcută de a se întoarce în țara natală, femeia și-a  exprimat cu sinceritate nemulțumirea pe un grup de Facebook dedicat românilor din străinătate care au revenit în țară.

După 15 ani de trăit în Marea Britanie, o româncă a decis să își împărtășească opinia despre viața în România pe "Grupul întorșilor acasă", o comunitate online dedicată românilor din diaspora care au decis să revină în țară. Femeia relatează cât de greu îi este să se adapteze la realitățile cotidiene din România, comparativ cu viața confortabilă construită în străinătate.

Ea a spus că nu lipsa banilor este principala problemă, însă alte aspecte au făcut-o să-și împărtășească experiența, cum ar fi răutatea oamenilor sau situația din școli. 

"Am tot citit pe grup, succese și eșecuri și vreau să vă spun, că niciodată dar niciodată nu vă mai luați după experiența altora, toți suntem diferiți, alt statut, alt job, altă experiență… etc… Vă puteți doar informa din mers dacă vă încadrați în tot ceea ce scrie unul sau altul!
 
Vreau să vă vorbesc despre experiența mea personală cu UK și România… poate mulți se regăsesc!
 
O femeie a ajuns să facă transplant de ficat după ce a luat paracetamol după ureche
 
Aveam în gând să ne întoarcem în țara noastră de când am plecat în străinătate (la 18 ani).. că așa pornesc toți românii să revină acasă! Și în partea mea total greșită! Am plecat din UK după aproape 15 ani, în care am realizat foarte multe! Două firme în afara Londrei care aduceau bani frumoși și eram foarte bine din toate punctele de vedere! Dar… casa din România mă aștepta și eram mereu tristă că plec în UK și las casa visurilor în urmă și vremea bună! (cica)
 
Ne-am întors de patru ani (mare greșeală). E frumos în România, când ești în vacanță, că nu te lovești de problemele de zi cu zi, oameni răi, profitori și triști! Am încercat să facem și o afacere aici, eșec total, în România nu sunt bani, doar datorii!", scrie românca pe rețeaua de socializare.
 
Românca spune că deși au venit în România, ea și soțul său nu au închis firmele pe care le dețin în Anglia, acestea fiind o sursă constantă de venit. 
 
"Ne-am descurcat foarte bine, pentru că în UK nu am închis firmele și aveam venit lunar stabil, dar altfel era vai de noi! Locuim în afara orașului, copiii la școală acolo, deci naveta și cheltuieli enorme! Nu mai vorbesc de dascăli și de bullying (hărțuire) și droguri, că nu are rost! Am fugit de dracu și am dat de ma-sa!
Două femei care au ucis un bebeluș, trimise în judecată. Femeile, mamă și bunică, se certau, și au tras de copil până i s-a făcut rău
 
Sunt multe de spus și nu există termen de comparație între România și nicio altă țară! Nu îmi pare rău, am văzut cum e, am venit dar nici în vacanță nu mai vreau!
Prețuri duble față de UK, oameni de toată jena, obosiți de viață și frustrați (îi înțeleg). Nu contest și în UK este greu pentru cei care stau câte 10-15 în casă și așteaptă la rând la WC, ca la supermarket, doar ca să strângă un ban să se întoarcă acasă!
 
Greșit dragilor, din punctul meu de vedere oriunde dar nu în România … nu se va schimba nimic niciodată. În România ești sclav pe 500 de Euro… în UK pe 2000 de lire, dar ai drepturi, ai ajutor, ai voce, ai viața, îți permiți o vacanță măcar pe an!
 
Eu nu mă regăsesc aici nicicum! Dacă nu mai vreți UK, mergeți în orice altă țară dar nu România!
Vă doresc sănătate tuturor și numai bine! Sper să vă inspire povestea mea. Ar mai fi multe, dar v-aș plictisi!", a mai scris românca. 
 
Vânătorii de comori au deschis sezonul săpăturilor după chihlimbar în comuna buzoiană Colți