MENIU

Mesajul lui Tudor Chirilă înainte de protestul de duminică seară

<p>Tudor Chirilă</p>

În seara asta de la ora 17 00 oamenii se strâng la Universitate pentru al doilea protest de amploare împotriva ordonanțelor de grațiere, amnistie și, mai ales, dezincriminarea (mascată) abuzului în serviciu, scrie Tudor Chirilă pe Facebook. 

"Oamenii din stradă nu vor să dea jos guvernul. Cei mai mulți dintre ei înțeleg perfect mecanismul democratic și legitimitatea pe care guvernul Grindragnea o are. Ce nu vor însă ei să accepte este că un guvern legitim nu poate și nu trebuie să guverneze pentru o parte dintre români, ci pentru toți românii. Iar românii din stradă nu vor să accepte niște ordonanțe date cu dedicație. Ei vor ca guvernul să se ocupe de guvernare, nu de eliberarea politicienilor infractori. Oamenii din stradă plătesc taxe ca să trăiască într-o țară în care cine fură și este condamnat de un tribunal trebuie să își ispășească pedeapsa. Până la capăt. Atât de simplu.

Oamenii din stradă nu strigă (doar) împotriva PSD. Întâmplător PSD are majoritatea parlamentară și a format un guvern care vrea să îi scape pe politicienii hoți din pușcării. Sau să le injumătățească pedeapsa (grațiere parțială). Doar că de ordonanța asta beneficiază și PNL, un alt partid căpușat de penali. Din respect pentru revendicările străzii politicienii de orice culoare sau partid NU AR TREBUI SĂ PARTICIPE la aceste proteste chiar dacă mulți dintre ei se simt solidari în mod individual cu oamenii din stradă. Strada nu trebuie să fie politizată. Este ceea ce își doresc cel mai mult susținătorii ordonanțelor. Să nu uităm ca dacă PSD a ajuns unde a ajuns atât cu tupeul cât și cu hoția, asta s-a putut întâmpla cu sprijinul nemijlocit al PNL. Nici cei de la USR nu ar trebui să se afle în stradă. Dacă vor, pot organiza un miting de protest, la rândul lor. Sau să folosească toate pârghiile politice pentru a se opune. Și tribuna parlamentului în care de-abia au intrat.

Mulți dintre prietenii mei sau diverși oameni cu care împărtășesc aceleași valori merg azi la 17 00 la Universitate. M-aș simți destul de nasol să știu că ei sunt acolo în frig și eu nu. Ceilalți români care se uită la noi ca la niște ciudați (și pe care personal nu îi condamn pentru că și ei sunt victime alături de noi) nu-și pot imagina că nu există alt motiv pentru a fi în piață decât dorința de democrație și respect față de legi. Și pentru că ei nu pot înțelege de ce niște oameni își strică duminica pentru atât de puțin (de fapt, pentru noi e totul) sunt dispuși să accepte foarte ușor că trebuie să mai fie și altceva: ne plătește Soros, suntem angajați SRI, suntem drogați, bețivi sau ce ar mai putea fi. Va trebui să ne credă pe cuvânt că nu suntem decât niște nebuni. Nebuni după democrație.

Speak your mind up.

PS. Era mai sau iunie 1990 aveam vreo 16 ani și mergeam cu semicursiera mea roșie către protestele din Piața Universității. Alea care au fost înăbușite în sânge după o lună de ieșit în stradă, când Iliescu a chemat minerii. Am oprit la semafor. Aveam de gât atârnat un carton pe care scria Golan 100% (Iliescu tocmai ne făcuse golani). O femeie în vârstă s-a apropiat de mine și mi-a tras o flegmă. Ea ar fi vrut să nimerească între ochi, dar, deh, vărsta cred că îi mai diminuase din putere și capacitatea toracică i-a jucat feste. M-a scuipat pe piept și pe plăcuță. M-a pufnit râsul și am mers mai departe către Universitate. Suntem în 2017, în plină eră a tehnologiei și pagina mea de Facebook e câteodată stropită de flegme agramate și ilogice. Și acum, ca și atunci, mă pufnește râsul. Recunosc că are și o doză de compasiune", scrie Chirilă. 

Mai multe articole despre:
protest Tudor Chirilă