MENIU

Mesajul Familiei Regale a României, după accidentul aviatic în care a murit un as al aerului

Familia Regală a României a transmis, duminică, un mesaj de condoleanţe familiei pilotului Daniel Ştefănescu, arătând că acesta a fost "unul dintre cei mai talentaţi şi mai destoinici piloţi din generaţia lui", dar şi "un brav şi hotărât susţinător al valorilor şi principiilor Coroanei Române".

"Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei şi Principele Radu au aflat cu mare mâhnire vestea trecerii la cele veşnice a pilotului Daniel Ştefănescu, unul dintre cei mai talentaţi şi mai destoinici piloţi din generaţia lui. Pilotul Daniel Ştefănescu a fost un brav şi hotărât susţinător al valorilor şi principiilor Coroanei Române, pe care le considera principii de viaţă şi parte a identităţii noastre. El a fost, de asemenea, un mare admirator al Regelui Mihai I şi a acţionat, fără ezitare, la apropierea dintre profesia lui şi Familia Regală", se afirmă în mesajul transmis duminică de Familia Regală.

Pilotul Dan Ştefănescu a decedat sâmbătă, el prăbuşindu-se cu un aparat Suhoi 31 în apropierea aerodomului din Strejnicu, în judeţul Prahova. El avea peste 16.000 de ore de zbor la activ şi era aripa dreaptă a "Iacărilor Acrobaţi".