MENIU

Mesajul emoţionant al fiicei lui Gabriel Cotabiţă, după transferul tatălui său la Spitalul Elias

Aela, fiica cea mare a lui Gabriel Cotabiţă, a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj emoţionant prin care le mulţumeşte celor care i-au salvat tatăl.

Gabriel Cotabiţă a fost externat de la Spitalul Floreasca marţi dimineaţă, fiind transferat la Spitalul Elias pentru tratament de specialitate şi recuperare complexă.

Mesajul fiicei lui Gabriel Cotabiţă a fost postat marţi pe Facebook: "Mulţumim întregii echipe a Spitalului Floreasca care a fost alături de noi trup şi suflet şi în special medicilor deosebiţi care l-au ajutat pe tata să ajungă până în acest punct al refacerii sale: Prof. Dr. Ioana Grintescu, dna Dr. Cristina Teodorescu şi în mod deosebit Prof. Dr. Viorel Poalelungi şi dnei. Dr. Dana Pavelescu. Începând de astăzi, continuăm drumul alături de o echipa excepţională a spitalului Elias, care îl va ghida şi sprijini pe tată pe parcursul procesului de recuperare".