Mesaje de Sf. Valentin. Cele mai frumoase declaraţii de dragoste de Ziua Îndrăgostiţilor
Mesaje de Sf. Valentin. Mesaje Valentine’s day 2017. Mesaje de Sfântul Valentin . Ziua Îndrăgostiţilor, una dintre cele mai moderne sărbători este în fiecare an celebrată în data de 14 a lunii februarie, iar pentru a-i aduce „fluturi” în stomac persoanei iubite vă prezentăm o serie de mesaje şi declaraţii de dragoste, pe care le puteţi trimite.
Mesaje de Sf. Valentin. De Ziua Îndrăgostiţilor vreau să ne reamintim toate momentele frumoase pe care le-am petrecut împreună şi clipele de fericire ce le-am trăit alături, când iubirea parcă ne dădea aripi. Simt că lângă tine viaţa mea a căpătat un sens mult mai profund:
Tu eşti jumătatea care mă completează, iubirea mea, fără tine n-aş mai fi eu, cel de acum. Până să te întâlnesc, simţeam un gol interior, parcă îmi lipsea ceva vital. Dar acum că te am pe tine, acel sentiment a dispărut de parca nici n-ar fi existat vreodată.
De Sfântul Valentin: 8 idei sexy pe care să le încerci în cuplu
Mesaje de Sf. Valentin. Aş vrea ca nu doar Ziua Îndrăgostiţilor să fie o sărbătoare a dragostei noastre, ci fiecare zi să fie o sărbătoare închinată iubirii…
Tu ai făcut ca singurătatea care îmi umplea zilele să plece o dată pentru totdeauna. Mi-ai adus în schimb linişte interioară, un sentiment de bine şi multă, multă iubire şi fericire…
Pentru noi, aş vrea ca fiecare zi să fie o sărbătoare a dragostei… Dar de ce spun “aş vrea”… chiar este aşa…
Legătura invizibilă dintre sufletele pereche. Legenda spune că...
Mesaje de Sf. Valentin. Cu toata dragostea din lume…
Îţi trimit acest mesaj ca să-ţi reamintească de o promisiune pe care ţi-am făcut-o cu mult timp în urma, şi anume, că te voi iubi mereu. Sper ca în anii ce urmează să mă ajuţi, ca şi până acum, să-mi ţin promisiunea.
Nu trebuie decât sa continui sa fii persoana minunată care eşti.
Al tău pentru totdeauna…
Superstiţii de Ziua Îndrăgostiţilor. Ce trebuie să faci pe 14 februarie ca să ai noroc în dragoste
Mesaje de Sf. Valentin. A trecut mult timp de când ţi-am dăruit inima mea şi dragostea mea pentru tine nu a scăzut în niciun fel, ci dimpotrivă. Cu fiecare an, cu fiecare zi a îndrăgostiţilor, cu fiecare clipă ce trece, simt că te iubesc tot mai mult.
Aceasta zi speciala e un motiv în plus să îţi spun că toata viaţa mea, toate gândurile mele, toate trăirile mele, ţi le dedic ţie.
La mulţi ani de Sfântul Valentin!
A ta pentru totdeauna…
Ziua Îndrăgostiţilor. Cel mai frumos şi emoţionant mesaj de dragoste
Mesaje de Sf. Valentin. As dori ca Ziua Îndrăgostiţilor sa-ti fie plina de cat mai multa dragoste! Si aşa va fi, daca acest lucru nu depinde decât de mine. Deşi te cunosc de putina vreme, pot spune ca m-am îndrăgostit de tine din prima clipa in care te-am văzut. Fiinţa mea e plina de fiinţa ta. Viaţa mea de dinainte îmi apare aşa de schimbata fata de cea pe care o trăiesc acum…
Ah, cat mi-as dori ca aceasta stare de euforie sa nu treacă… Te iubesc!
Cu multa dragoste de Sfântul Valentin…
ZIUA ÎNDRĂGOSTIŢILOR. VALENTINE'S DAY: Cele mai frumoase mesaje şi felicitări de Ziua Îndrăgostiţilor
De când mi-ai apărut in cale, viaţa îmi pare mai frumoasa, lumea îmi pare mai bună, pentru ca tu exişti…
Tu eşti singura care îmi cunoaşte cea mai intimă dorinţă şi tu eşti singura care mi le îndeplineşte pe toate. Vreau ca astăzi, de Ziua Îndrăgostiţilor, să te invit la o sărbătoare pentru noi doi…
La mulţi ani, prinţesa inimii mele!
ZIUA ÎNDRĂGOSTIŢILOR. Mesaje de Valentine's Day - Alege mesajul în funcţie de personalitatea ei/lui. Sigur o să-i placă
Mesaje de Sf. Valentin. In fiecare zi mă trezesc luminat de dragostea pe care ti-o port, in fiecare zi mă simt copleşit de iubirea ta pentru mine… Lumea îmi pare atât de minunata când tu surâzi…
Îmi pare ca-ti vad chipul si-ti aud vocea la tot pasul, atunci când nu-mi eşti alături. Pentru ca de fapt, tu eşti mereu cu mine, in visurile si in inima mea… Te iubesc!
La mulţi ani de Sfântul Valentin!
ZIUA ÎNDRĂGOSTIŢILOR. SMS-uri de Valentine's Day - Cea mai mare baza de date cu sute de mesaje de iubire
Poate pentru alţii dragostea este suferinţă şi nefericire, dar eu nu simt asta deloc. Pentru ca dragostea ta mă face atât de fericita, cum nu credeam ca voi fi vreodată… Lumea e un loc mai bun cu tine alături.
Tu eşti cel pe care îl iubesc, si cel care îmi doresc sa mă iubească mereu…
A ta pentru tot restul vieţii…
Mesaje de Sf. Valentin. Pentru că azi este Sfântul Valentin vreau să-ţi reamintesc – poate că nu fac prea des lucrul ăsta – cât de mult te iubesc.
Tu îmi dai sentimentul ca lucrurile sunt aşa cum ar trebui să fie. Tu ai trezit în mine o forţă cu care as putea muta munţii din loc, daca mi-ai cere acest lucru.
Alături de tine simt ca pot înfrunta orice, iubire, pentru că tu îmi eşti aproape… Şi sper să îmi fii alături mereu…
Happy Valentine!
Ziua Îndrăgostiţilor - Mesaje pe care să le trimiţi iubitei sau iubitului de Valentine's Day
Ziua Indragostitilor - reprezinta un prilej ideal pentru a-i declara si demonstra persoanei iubite afecţiunea şi dragostea pe care o nutriti. Iar un mesaj, o urare vor face adevarate minuni.
Iată câteva idei de mesaje:
„Fără dragoste suntem orfani, fără pasiune suntem ca o moară de vânt pieduta în vid!”
„Dragostea e un munte pe care îl urci râzând şi îl cobori plângând. E o taina pe care îndrăgostiţii o ascund de frica lumii…. când taina e descoperita dragostea se stinge ca un clişeu fotografic expus la lumina.”
“Cineva mi-a spus că ziua are 24 ore, că o oră are 60 min, că un minut are 60 secunde, dar nimeni nu mi-a spus că o secundă fără tine e o eternitate.”
“Poţi să spui ‘te iubesc’ într-o secundă? Dacă da, dă-mi o secundă din viaţa ta, îţi voi fura un minut, te voi săruta o oră şi te voi iubi o viaţă”
Mesaje de Sf. Valentin. Ziua Indragostitilor - Ziua Indragostitilor - “Tu ai făcut culorile mai vii, frumuseţea mai pură, plăcerea mai intensă. Cu ocazia Valentine`s Day îţi reamintesc: te iubesc mai mult decât iubesc viaţa, minunea vieţii mele!”
“Dacă cineva m-ar întreba ce înseamnă o viaţă frumoasă, m-aş apleca asupra umărului tău, te-aş strânge în braţe şi aş spune “Uite asta”.
“Te iubesc pentru că … îmi alungi singurătatea într-o lume plină şi aglomerată. Te iubesc pentru că, fără tine e greu şi nu mă pot regăsi. Te iubesc şi sunt definiţia fericirii eterne”
Ziua Indragostitilor - “Astăzi nu sunt disponibilă pentru nimic. Nu am timp să merg la muncă, nu am chef să stau să fac mâncare, nu îmi doresc să îmi fac planuri pentru mâine. Astăzi am timp şi vreau să fiu numai cu tine… să ne iubim!”
“Îţi mulţumesc pentru fericire, sentiment care nu ştiam că există, îţi multumesc pentru tot.”
“Te iubesc oriunde, oricând, oricum. Nu e nevoie să îţi mai scriu, să îţi mai spun. Îţi arăt asta prin fiecare gest, prin fiecare mişcare, prin fiecare atingere.”
Mesaje de Sf. Valentin. “Cineva a întrebat ce îi face pe oameni fericiţi. Unii au răspuns că bogăţia, alţii – celebritatea. Mă gândeam la asta atunci când am primit SMS-ul de la tine. Am zâmbit şi am răspuns că pe mine asta mă face fericit.”
Ziua Indragostitilor - “De Sfântul Valentin vreau să-ţi spun că iubesc motivele pe care mi le dai în fiecare zi pentru a te iubi: zâmbetul tău, ochii tăi, bunătatea ta, atenţiile pe care mi le faci şi modul în care îmi înseninezi viaţa.”
“Eşti cea mai frumoasă minune din viaţa mea, tu eşti dorinţa mea dintotdeauna: să iubesc, să fiu iubită! Dumnezeu mi-a îndeplinit-o când mi te-a scos în cale. TE IUBESC mai mult decât viaţa mea, tu eşti totul pentru mine! Îţi mulţumesc că-mi eşti alături “la bine şi la greu” îţi mulţumesc pentru “Noi” – cea mai puternică galaxie din câte există!”
„Te voi iubi la nesfârşit! Nu-ţi voi jura dar … IŢI PROMIT!”
„Tu mă faci să râd, tu mă faci să plâng, tu mă faci să simt că trăiesc. Tu mă faci să iubesc!”
„Aşa cum două buze se unesc pentru a forma sărutul aşa două inimi se unesc pentru a forma… IUBIREA!”
Ziua Indragostitilor - “Ce prezenţă! Ce inteligenţă! Cât farmec! Şi ce ochi frumoşi! Dar am vorbit destul despre mine! Tu ce mai faci?”
Mesaje de Sf. Valentin. „Dragostea noastră e la fel ca o boală pe care dacă nu o tratezi se agravează şi că orice floare pe care dacă nu o uzi se ofileşte”.
„Aş vrea să fiu zăpadă, să mă topesc pe trupul tău, să mă evapor şi să ajung în cer, să le spun îngerilor că şi pe Pământ există Raiul. Te iubesc!”
“Pentru lume tu eşti cineva, pentru cineva tu eşti lumea! Cu multă dragoste, Cineva.”
„De Sfântul Valentin vreau să-ţi spun că iubesc motivele pe care mi le dai în fiecare zi pentru a te iubi: zâmbetul tău, ochii tăi, bunătatea ta, atenţiile pe care mi le faci şi modul în care îmi înseninezi viaţa.”
„Eşti cea mai frumoasă minune din viaţa mea, tu eşti dorinţa mea dintotdeauna: să iubesc, să fiu iubită! Dumnezeu mi-a îndeplinit-o când mi te-a
scos în cale. TE IUBESC mai mult decât viaţa mea, tu eşti totul pentru mine! Îţi mulţumesc că-mi eşti alături “la bine şi la greu” îţi mulţumesc pentru “Noi” – cea mai puternică galaxie din câte există!”
Ziua Indragostitilor - „Tu ai făcut culorile mai vii, frumuseţea mai pură, plăcerea mai intensă. Cu ocazia Valentine`s Day îţi reamintesc: te iubesc mai mult decât iubesc viaţa, minunea vieţii mele!”
Mesaje de Sf. Valentin. „Dacă cineva m-ar întreba ce înseamnă o viaţă frumoasă, m-aş apleca asupra umărului tău, te-aş strânge în braţe şi aş spune „Uite asta”.
“Te iubesc pentru că … îmi alungi singurătatea într-o lume plină şi aglomerată. Te iubesc pentru că, fără tine e greu şi nu mă pot regăsi. Te iubesc şi sunt definiţia fericirii eterne”
“Astăzi nu sunt disponibilă pentru nimic. Nu am timp să merg la muncă, nu am chef să stau să fac mâncare, nu îmi doresc să îmi fac planuri pentru mâine. Astăzi am timp şi vreau să fiu numai cu tine… să ne iubim!”
„Îţi mulţumesc pentru fericire, sentiment care nu ştiam că există, îţi multumesc pentru tot.”
„Te iubesc îţi spun într-o secundă, dar ca să-ţi demonstrez îmi trebuie toată viaţa!”
Ziua Indragostitilor - “Te iubesc oriunde, oricând, oricum. Nu e nevoie să îţi mai scriu, să îţi mai spun. Îţi arăt asta prin fiecare gest, prin fiecare mişcare, prin fiecare atingere.”
„Cineva a întrebat ce îi face pe oameni fericiţi. Unii au răspuns că bogăţia, alţii – celebritatea. Mă gândeam la asta atunci când am primit SMS-ul de la tine. Am zâmbit şi am răspuns că pe mine asta mă face fericit.”
“Când sunt cu tine, mă simt împăcat cu lumea întreagă.” (Norbit)
Mesaje de Sf. Valentin. “Te iubesc pentru că trăiesc împlinirea mea totală. Te iubesc pentru că eşti totul meu. Te iubesc pentru viitorul meu, al nostru…”
„Ceea ce-ţi scriu acum nu sunt cuvinte, sunt bucăţi de suflet şi minte, căci dragostea nu se scrie se simte. Te iubesc!”
” Dacă aş planta o floare, de fiecare dată când mă gândesc la tine, aş merge acum printr-o grădină plină de flori, fără să îi mai găsesc capătul.”
Ziua Indragostitilor - „Dac-ai fi o lacrimă în ochii mei nu aş plânge niciodată de frică să nu te pierd”.
„Eşti un trandafir crescut în inima mea. Promit să-ţi fiu aer, apă, pământ. Dar tu trebuie să-mi promiţi că vei înflori numai pentru mine.”
„Voi merge alături de tine pe stradă cu o condiţie: ascundeţi aripile pentru ca lumea să nu ştie că eşti îngerul meu!”
„Nu îţi voi scrie o poezie, nu voi folosi cuvinte alese… îţi voi spune doar că TE IUBESC mai mult decât orice.”
Mesaje de Sf. Valentin. „Te-am cunoscut în clipe grele, când sufletul mi-era pustiu, şi m-am îndrăgostit de tine, fără să vreau, fără să ştiu.”
„Aş vrea să poţi să te vezi prin ochii mei. Numai aşa ţi-ai da seamă ce mult însemni pentru mine!”
„Oricât de speciale ar fi cuvintele nici măcar nu pot să înceapă să-ţi spună despre toată dragostea pe care ţi-o port în suflet.”
” Ziua în care te-ai născut sigur era ploioasă, dar nu era ploaie, cerul plângea pentru că pierduse cel mai frumos înger! „
„Azi-noapte mi-am rugat îngerul să te păzească. Dar a venit mai devreme. L-am întrebat de ce. A zâmbit şi mi-a spus că un înger nu păzeşte alt înger!”
„Cineva mi-a spus că ziua are 24 ore, că o oră are 60 min, că un minut are 60 secunde, dar nimeni nu mi-a spus că o secundă fără tine e o eternitate.”
„Poţi să spui ‘te iubesc’ într-o secundă? Dacă da, dă-mi o secundă din viaţa ta, îţi voi fura un minut, te voi săruta o oră şi te voi iubi o viaţă”
Mesaje de Sf. Valentin. „Acum că Ziua Îndrăgostiţilor se apropie şi parcă atmosfera se schimba, devine mai plină de iubire şi de înţelegere, stau să mă gândesc la zilele de Sfântul Valentin petrecute împreună cu tine. Poate nu am avut mereu inspiraţie să-ţi iau cadoul pe care îl voiai, dar anul acesta l-am găsit. Sper să-ţi placă şi să-ţi fie drag, pentru ca în el am închis o parte din inima mea, o mărturie a dragostei imense pe care ţi-o port şi care pare să se întregească în fiecare zi. În el se află lucrurile pe care aş vrea să ţi le spun în fiecare zi şi parcă nu reuşesc. Vreau să ştii că te iubesc şi că eşti o inspiraţie pentru mine: mă inspiri să fiu o persoană mai bună în fiecare zi.”
„Chiar dacă am tuse, durere-n gât, frisoane şi stări de oboaseală, cu sau fără gripă porcină…dragostea pentru tine mă băga-n boală.”
„M- am uitat în portofel şi era gol, m-am uitat în buzunar şi am găsit doar câteva monede, m-am uitat în inima şi te-am găsit pe tine. Abia atunci am realizat cât de bogat sunt!”
„Dimineaţa nu mănânc, mă gândesc la tine, la amiază nu pot mânca, mă gândesc la tine, seara nu pot mânca, mă gândesc la tine, iar noaptea nu pot dormi mi-e foame!”
„Picioarele tale sunt obosite? Pentru că ai alergat prin mintea mea toată ziua….”
„Dacă te simţi singură, voi fi umbra ta. Dacă ai nevoie de o îmbrăţişare, te voi primi în braţele mele. Dacă vrei să fii fericită, o să fiu zâmbetul tău. Dacă ai nevoie de bani… aşteaptă-ţi salariul!
Mesaje de Sf. Valentin. Ziua Indragostitilor - „Vată de zahăr? Nu…Sirop de căpşuni? Nu…Ciocolată? Nu…Nu pot găsi nimic atât de dulce ca tine!”
” Sunt un poliţist şi te arestez pentru că eşti tu. E ilegal să fii atât de frumoasă şi sexy. Sentinţa este închisoare pe viaţă în inima mea.”
„Am coborât din mintea ta, m-am odihnit pe pleoapele tale…ai simţit? Am alunecat şi acum mă ţin de genele tale…mă vezi? AUUU …cad am ajuns pe buzele tale…MMM…ce dulci sunt!!!”
„Afară plouă. Cu lacrimi mari şi fierbinţi. Le-am gustat şi erau dulci. Erau de la tine oare?”
„Dacă aş putea să rearanjez alfabetul, aş pune tu şi eu împreună.”
Ziua Indragostitilor - „Dragul meu, sunt de acord cu propunerea ta ca de Ziua Îndrăgostiţilor să încercăm o poziţie nouă: eu voi sta întinsă pe canapea, voi bea bere şi voi butona telecomanda, iar tu poţi să treci la călcat rufele.”
„Ce prezenţă! Ce inteligenţă! Cât farmec! Şi ce ochi frumoşi! Dar am vorbit destul despre mine! Tu ce mai faci?”
Ziua Indragostitilor - „Dragostea noastră e la fel ca o boală pe care dacă nu o tratezi se agravează şi că orice floare pe care dacă nu o uzi se ofileşte”.
Mesaje de Sf. Valentin. „Aş vrea să fiu zăpadă, să mă topesc pe trupul tău, să mă evapor şi să ajung în cer, să le spun îngerilor că şi pe Pământ există Raiul. Te iubesc!”
Ziua Indragostitilor - „Pentru lume tu eşti cineva, pentru cineva tu eşti lumea! Cu multă dragoste, Cineva.”
„Vorbesc cu canapeaua şi flirtez cu televizorul. Dă-mi un mesaj înainte să încep să fac avansuri frigiderului!”
„Tu eşti trecutul, prezentul şi viitorul verbului A iubi. Mulţumesc, dragostea mea!”
„Dacă îmi dai şansa de a-ţi demonstra că suntem suflete pereche, îmi voi petrece fiecare zi din viaţă sărbătorind Ziua Îndrăgostiţilor cu tine!”
Ziua Indragostitilor - „Nu caut astăzi declaraţii de dragoste, ele se citesc în tot ce faci când eşti cu mine. Cu multă dragoste…”
„Te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc. Pur şi simplu. Cu dragoste, de Sf. Valentin!”
„Nu refuza dragostea când îţi bate la uşă, beneficiază chiar şi când e la ofertă. Be my Valentine!”
Mesaje de Sf. Valentin. Dragostea este sentimentul care face minuni, care făureşte oameni noi, crează cele mai mari valori morale…dă sens vieţii cu adevărat…Te iubesc!!!
„Singurul loc romantic din lume este……..ORIUNDE dacă eşti tu lângă mine….”
Ziua Indragostitilor - „Îţi mulţumesc pentru fericire, sentiment care nu ştiam că există, îţi mulţumesc pentru tot.”
„Pentru mine iubirea este singurul motiv pentru care mi-aş dori să trăiesc o mie de ani”
„Să iubeşti nu e nimic, să fii iubit e ceva, să iubeşti şi să fii iubit e totul!”
„Te iubesc îţi spun într-o secundă, dar ca să-ţi demonstrez îmi trebuie toată viaţa!”
Ziua Indragostitilor - ” Cineva mi-a spus că ziua are 24 ore, ca o oră are 60 min. Că un minut are 60 secunde, dar nimeni nu mi-a spus că o secundă fără tine e o eternitate.”
„Linie. Punct. Linie punct punct punct linie. Punct punct. Punct punct linie. Linie punct punct punct. Punct. Punct punct punct. Linie punct linie punct. Adică TE IUBESC”
Mesaje de Sf. Valentin. MESAJE DE DRAGOSTE de la clasici
Ziua Indragostitilor - „Dragostea constă în dorinţa de a da ceea ce este al tău altuia şi de a simţi fericirea acestuia ca şi cum ar fi a ta.” (Emanuel Swdenborg)
„Dragostea este asemeni febrei: nu le putem stăpâni pe nici una şi nici nu putem limita durata sau intensitatea lor.” (LaRochefocauld)
„Dragostea este frumoasă tocmai pentru că nu cunoaşte nicio silnicie, e preferinţa sinceră.” (Cămil Petrescu)
Mesaje de Sf. Valentin. PROMISIUNE
Ziua Indragostitilor - „O să ştiu să te ascult, să te mângâi, să te sprijin, să fiu prietenul gândurilor tale şi amantul dorinţelor tale. Îţi cer doar să nu fiu lacrimile pe care nu le-ai vărsat.”
-
Sunt la dietă, aşa că de Valentine's Day poţi să-mi cumperi bijuterii în loc de bomboane de ciocolată. Te iubesc!
-
O bomboană îi spune unei ciocolate: "Ce dulci suntem!", iar ciocolata îi spune: "Noi, dulci? S-o vezi pe fata care citeşte acest mesaj!"
-
Dragul meu, sunt de acord cu propunerea ta ca de Ziua Îndrăgostiţilor să încercăm o poziţie nouă. Eu voi sta întinsă pe canapea, voi bea bere şi voi butona telecomanda, iar tu poţi să treci la călcat rufele.
-
Dragostea e ca: Nokia - Connecting people, Samsung - Everyone is invited, Nike - Just do it!, Pepsi - Ask for more, şi ca tine – too good to be true!
-
Ziua Indragostitilor - Pentru un sărut tastează 1, pentru o îmbrăţişare tastează 2, pentru clipe de neuitat tastează 3, iar pentru toate astea... tastează numărul meu.
-
160 de caractere nu-mi sunt de ajuns să-mi exprim dragostea, aşa că restul va trebui să ţi-l imaginezi.
-
Telefonul meu funcţionează cu dragoste. De când te-am cunoscut nu s-a oprit niciodată.
Mesaje de Sf. Valentin. Mesaje de Valentine's Day. Citate celebre despre iubire pe care le poţi trimite de Ziua Îndrăgostiţilor
-
Dacă n-ar fi dragostea, m-aş teme de viaţă. (Grigore Vieru)
-
Doar pentru că cineva nu te iubeşte aşa cum vrei tu, nu înseamnă că nu te iubeşte cu toată fiinţa sa. (Gabriel García Marquez)
-
Iubirea e o floare foarte plăcută, dar trebuie să ai curajul să te duci s-o culegi de pe marginile unei prăpastii înfricoşătoare. (Stendhal)
-
Ziua Indragostitilor - Nu-i nici un imperativ mai categoric decât al iubirii. (Simion Mehedinţi)
-
Putem să învăţăm să iubim doar iubind. (Iris Murdoch)
-
Iubirea este farmecul cântecului păsărilor şi cel mai dulce parfum al trandafirului. (Victor Hugo)
-
Sunt clipe de nedefinit acelea în care două suflete îşi vorbesc într-o limbă ce nu poate fi înţeleasă decât de ele, când tace tot ce-i omenesc, iar ele se unesc tainic pentru viaţa acestei lumi. (Victor Hugo)
-
Iubirea nu e târg: te iubesc pentru că mă iubeşti. Iubirea este o certitudine: te iubesc pentru că te iubesc! (Liviu Rebreanu)
-
Ziua Indragostitilor - Nu te iubesc pentru ceea ce eşti, ci pentru ceea ce devin când sunt cu tine. (Buchwald Art)
-
Dragostea adevărată este o limbă pe care surzii o pot auzi şi orbii o pot vedea. (Gabriel García Marquez)
-
Nu poţi acuza gravitaţia când dragostea te doboară. (Albert Einstein)
-
Tot timpul să desenezi cercuri în jurul celor pe care-i iubeşti, nu inimi, pentru că inimile se pot rupe, dar cercurile nu au capăt.
-
De-ar fi universul o lume plină de femei şi eu un astru printre ele, eu tot pe tine te-aş alege căci eşti iubirea vieţii mele. Te iubesc!
-
Ziua Indragostitilor - Într-o zi mă vei întreba ce e mai important pentru mine: tu sau viaţa? Eu voi spune că viaţa, iar tu te vei supăra, dar fără să-ţi dai seama că pentru mine tu eşti viaţa!
-
Nu îţi voi scrie o poezie, nu voi folosi cuvinte alese... Îţi voi spune doar că TE IUBESC mai mult decât oricTe-am cunoscut în clipe grele,/ Când sufletul mi-era pustiu,/ Şi m-am îndrăgostit de tine,/ Fără să vreau, fără să ştiu.
-
-
M-am uitat în portofel şi era gol, m-am uitat în buzunar şi am găsit doar câteva monede, m-am uitat în inimă şi te-am găsit pe tine. Abia atunci am realizat cât de bogat sunt!
-
Te iubesc ca-n prima zi, când raze de soare aurii cădeau uşor purtate de vânt, asupra noastră pe Pământ. Te iubesc, te voi iubi şi, chiar dacă soarta ne va despărţi, iubirea noastră va sta acolo sus, scrisă într-o stea.
-
Ziua Indragostitilor - Aş vrea să poţi să te vezi prin ochii mei. Numai aşa ţi-ai da seama ce mult însemni pentru mine!
-
Într-o noapte o stea m-a intrebat: "De ce nu o laşi dacă te face să plângi?" I-am răspuns: "Stea, tu ţi-ai părăsi cerul?"
-
Dacă cineva m-ar întreba ce înseamnă o viaţă frumoasă, m-aş apleca asupra umărului tau, te-aş strânge în braţe şi aş spune "Uite: asta".
-
Azi-noapte mi-am rugat îngerul să te păzească. Dar a venit mai devreme. L-am întrebat de ce. A zâmbit şi mi-a spus că un înger nu păzeşte alt înger!
-
Oricât de speciale ar fi cuvintele, nici măcar nu pot începe să-ţi spună despre toata dragostea pe care ţi-o port în suflet.
-
Când te-am văzut prima oară, mi-ai încălzit inima. A doua oară mi-ai produs scântei, iar acum îmi faci inima să ardă!
-
Subsemnata, adică eu, declar că din accidentul de ciocnire pe care l-am avut când te-am cunoscut m-am ales cu inima frântă şi am rămas privind în gol cu ochii căzuţi în gură. Ca urmare a acestui accident m-am îndragostit total şi iremediabil de tine. Te iubesc!
-
Gândeşte-te la cel mai dulce lucru, înmulţeşte-l cu infinit, adună o eternitate şi vei şti cât de mult te iubesc.
-
-
Chiar dacă am tuse, durere-n gât, frisoane şi stări de oboaseală, cu sau fara gripă porcină...dragostea pentru tine mă bagă-n boală.
-
Crezi în dragoste la prima vedere sau e nevoie să mai trec o dată pe lângă tine?
-
Voi merge alături de tine pe stradă cu o condiţie: ascunde-ţi aripile pentru ca lumea să nu ştie că eşti îngerul meu!
-
Sunt 6 miliarde de oameni în lumea asta. Nu ştiu de ce-ţi dau ţie mesaje. Poate pentru că 5.999.999.999 de oameni nu te pot înlocui!
-
Picioarele tale sunt obosite? Pentru că ai alergat prin mintea mea toată ziua.
-
Sunt un poliţist şi te arestez pentru că eşti tu. E ilegal să fii atât de frumoasă şi sexy. Sentinţa este închisoare pe viaţă în inima mea.
-
Buzele tale par să se simtă singure. N-ar vrea sa le întâlnească pe ale mele?
-
Ziua Indragostitilor - Mi-e frică să merg cu maşina când sunt cu tine. Pentru că alături de tine sunt beat de fericire şi ar putea să-mi ia permisul.
-
-