MESAJE DE SF. MARIA 2017. Cele mai frumoase urări şi felicitări: LA MULŢI ANI de Sfânta Maria
MESAJE DE SF. MARIA 2017. Felicitări de SF. MARIA 2017. Urări de Sf. Maria 2017. LA MULŢI ANI de Sfânta Maria 2017! Peste 2,2 milioane de români îşi serbează onomastica de sărbătoarea Sfintei Maria, aproximativ 1,8 milioane dintre aceştia fiind femei. Realitatea.net vă oferă cele mai frumoase FELICITĂRI, mesaje, urări şi sms-uri prin care să le spuneţi LA MULŢI ANI celor care poartă numele Sfintei Marii.
MESAJE DE SF. MARIA 2017. De Sfânta Maria, zi sfântă, să se răsfrângă asupra ta toată bunătatea şi dragostea ce izvorăsc dintr-o inimă mare.
Întocmai ca Fecioara Maria al cărei nume îl porti, învaţă să ierţi, să fii mai bun, mai înţelept, să mă ierţi când greşesc şi să mă înveţi să fiu, la rândul meu, un om mai bun.
Mesaje Sf Maria. Îngerii să-ţi călăuzească paşii şi Sfânta Fecioară să-ţi lumineze drumul în viaţă.
Fie ca din această zi sfântă, în drumul lin al vieţii tale să răsară mereu câte-o rază de soare care să-ţi aducă fericire şi bucurie.
În aceasta zi specială îţi transmit cele mai sincere urări. Să ai o viaţa plină de lucruri bune, iar Sfânta Maria, al cărei nume îl porţi, să te ocrotească mereu.
SFÂNTA MARIA 2017. Obiceiuri şi tradiţii. Ce NU e bine să faci de Adormirea Maicii Domnului
MESAJE DE SF. MARIA 2017.Fie ca toate întâmplările frumoase şi spiritul acestei zile să te însoţească pretutindeni.
Mesaje Sf Maria. Cineva acolo sus te iubeşte, cineva aici jos ţine tare mult la tine. Este o zi când sufletul învinge orice urmă de tristeţe, când tot ce a fost greu ţi se pare uşor.
Mesaje Sf Maria. Îţi urez să ai o zi a numelui la fel de colorată precum aripile unui fluture, la fel de fericită precum cântecul privighetoarei şi la fel de frumoasă precum o gradină plină cu flori.
MESAJE DE SF. MARIA 2017. Păstrează-ţi sufletul tânăr şi bucură-te neîncetat, pentru mine rămai un prieten de nădejde şi un om de valoare! Fie ca lumina Sfintei Marii să ne lumineze vieţile şi mintea mereu!
Mesaje Sf Maria. Astăzi e ziua numelui tău, un nume simplu şi frumos, la fel de pur şi gingaş că ţine. Îţi doresc numai bine şi să ai parte de toată fericirea din lume!
MESAJE DE SF. MARIA 2017.Fecioara Maria, spun învățăturile creștine, a mai trăit încă 11 ani după ce Iisus a fost răstignit. Înainte de a se stinge, aceasta a fost înștiințată de același arhanghel care s-a pogorât să-I spună că poartă în pântece un copil: Arhanghelul Gabriel. Totul s-a întâmplat cu trei zile înainte de trecerea ei la Ceruri. „Acestea zice Fiul tău: «Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeste cuvantul cu bucurie, de vreme ce vii la viata cea nemuritoare»", au fost cuvintele Sfântului.
Sf Maria. Când a aflat, Fecioara le-a dat de veste celor apropiați, spunându-le:
MESAJE DE SF. MARIA 2017."Nu faceți din mutarea mea pricină de doliu, ci umpleți-vă de bucurie și mai mare. Doresc să merg la Fiul meu, Cel ce dăruiește tuturor ființă și viață. Și când mă voi duce la El, nu voi înceta să mă rog și să mijlocesc pentru voi, pentru toți creștinii și pentru lumea întreagă, ca Cel ce o judecă în milostivirea Sa, să se milostivească de toți credincioșii și să-i întărească și să-i ducă pe calea vieții, iar pe cei necredincioși să-i întoarcă și să-i facă pe toți o singură turmă a Bunului Pastor care și-a dat sufletul pentru oile Sale și le cunoaște și ai Săi îl cunosc!", potrivit site-ului crestinortodox.ro.
FELICTĂRI DE SFÂNTA MARIA - LA MULŢI ANI de Sf. MARIA!
* De Sfânta Maria, zi sfântă, să se răsfrângă asupra ta toată bunătatea şi dragostea ce izvorăsc dintr-o inimă mare. La mulţi ani!
MESAJE DE SF. MARIA 2017.* La mulţi ani Maria (Marian)! Îngerii să-ţi călăuzească paşii şi Sfânta Fecioară să-ţi lumineze drumul în viaţă.
* Fie ca din această zi sfântă, în drumul lin al vieţii tale să răsară mereu câte-o rază de soare care să-ţi aducă fericire şi bucurie. La mulţi ani de Sfânta Maria!
* Întocmai ca Fecioara Maria al cărei nume îl porti, învaţă să ierţi, să fii mai bun, mai înţelept, să mă ierţi când greşesc şi să mă înveţi să fiu, la rândul meu, un om mai bun. La mulţi ani!
* În aceasta zi specială îţi transmit cele mai sincere urări. Să ai o viaţa plină de lucruri bune, iar Sfânta Maria, al cărei nume îl porţi, să te ocrotească mereu. La mulţi ani de ziua numelui tău!
FELICITĂRI SF. MARIA. * Fie ca toate întâmplările frumoase şi spiritul acestei zile să te însoţească pretutindeni. Îţi doresc o zi de Sfânta Maria cât mai frumoasă!
* Pentru că astăzi este o zi specială pentru tine, mă alătur şi eu celor ce-ţi doresc din adâncul sufletului la mulţi ani!
MESAJE DE SF. MARIA 2017. * Cineva acolo sus te iubeşte, cineva aici jos ţine tare mult la tine. La mulţi ani!
* Îţi urez să ai o zi a numelui la fel de colorată precum aripile unui fluture, la fel de fericită precum cântecul privighetoarei şi la fel de frumoasă precum o gradină plină cu flori.
* Păstrează-ţi sufletul tânăr şi bucură-te neîncetat, pentru mine rămai un prieten de nădejde şi un om de valoare! Fie ca lumina Sfintei Marii să ne lumineze vieţile şi mintea mereu! La mulţi ani!
FELICITĂRI SF. MARIA. La Mulţi Ani, Maria!
Este o zi când sufletul învinge orice urmă de tristeţe, când tot ce a fost greu ţi se pare uşor. Este ziua numelui tău! La Mulţi Ani, Maria!
MESAJE DE SFÂNTA MARIA: O zi onomastică frumoasă!
Fie că toate întâmplările frumoase şi spiritul acestei zile să te însoţească pretutindeni. Îţi doresc o zi de Sf. Maria cât mai frumoasă!
MESAJE DE SF. MARIA 2017. FELICITĂRI SF. MARIA. La mulţi ani de Sf. Maria
Mesaje şi urări de Sf. Maria
De Sfânta Maria, zi sfânta, să se răsfrângă asupra ta toată bunătatea şi dragostea izvorâte dintr-o inima mare. La mulţi ani!
MESAJE DE SFÂNTA MARIA: La mulţi ani!
La mulţi ani şi mult noroc în această zi specială. Îţi doresc să ţi se îndeplinească toate dorinţele.
FELICITĂRI SF. MARIA. Ziua numelui tău
Mesaje şi urări de Sf. Maria
Astăzi e ziua numelui tău, un nume simplu şi frumos, la fel de pur şi gingaş că ţine. Îţi doresc numai bine şi să ai parte de toată fericirea din lume!
Toate cele bune de ziua ta
FELICITĂRI SF. MARIA. Mesaje şi urări de Sf. Maria
MESAJE DE SF. MARIA La mulţi ani, Maria! Îngerii să-ţi călăuzească paşii şi Sfânta Fecioara să-ţi lumineze drumul în viaţă!
La mulţi ani de ziua numelui!
Fie că Sf. Fecioara Maria, al cărei nume îl porţi, să te ocrotească, să-ţi călăuzească paşii şi să-ţi lumineze calea!
MESAJE DE SF. MARIA La mulţi ani cu ocazia onomasticii
O sărbătorim pe Fecioara Maria şi te sărbătorim pe ţine. Să rămâi mereu blanda, bună şi drăguţă cu toţi cei din jurul tău!
La mulţi ani de ziua ta
Astăzi e ziua ta, o zi frumoasă pentru ţine. La mulţi ani, Maria!
La mulţi ani într-o zi specială
Pentru că astăzi este o zi specială pentru ţine, mă alătur şi eu celor ce-ţi doresc din adâncul sufletului La mulţi ani!
FELICITĂRI SF. MARIA. Urări de bine de Sfânta Maria
Mesaje şi urări de Sf. Maria
Pentru că eşti o persoană atât de bună, de drăguţă şi de loială, îmi doresc că Fecioara Maria să aibă grijă de ţine, să îţi călăuzească paşii şi să îţi lumineze calea în viaţă.
FELICITĂRI SF. MARIA. SFÂNTA MARIA 2017: MESAJE; SMS, URĂRI, FELICITĂRI
· Aş vrea să îmi fi aproape mereu, cum ai fost şi până acum şi să mă bucur în fiecare zi de puritatea şi căldură sufletului tău, rupt parcă din dragostea Fecioarei Maria.
MESAJE DE SF. MARIA 2017.· Azi e ziua ta, ziua numelui tău, un nume frumos şi simplu. Să fi cuminte şi să asculţi de prietenii tăi pentru că noi îţi dorim numai bine, fericire şi să ai parte de toată fericirea din lume.
· Azi, de ziua numelui, îţi urez şi eu să fii iubit(a) şi să ai parte de tot ce îţi doreşti. La mulţi ani!
· Că o lumina caldă ai apărut în calea mea, ai intrat în viaţă mea şi mi-ai arătat cum să fiu un om mai bun, mai blând şi mai înţelegător, întocmai că Fecioara Maria, al cărei nume îl porţi. Mulţumesc că mă călăuzeşti şi că ai grijă de mine!
· Când eu mă rătăcesc, de ţine, de familie, tu că o sora plină de încredere în mine şi în rătăcirile mele, ajută-mă să găsesc drumul spre ţine, spre casă…Şi întocmai Că Fecioara Maria al cărei nume îl porţi, să mă ierţi când greşesc şi să mă invati să iubesc, aşa cum a învăţat Ea omeniarea să iubească şi să ierte.
· Chiar dacă ai nume de sfânta ştiu că diseară o să ne dai de băut, o să ne cinsteşti şi o să ne primeşti cu masă plină. Sper să rămâi mereu un spirit tânăr şi plin de viaţă, să fim mereu împreună şi să nu uităm niciodată frumoasă prietenie dintre noi.
· Cineva acolo sus te iubeşte… cineva aici jos ţine tare mult la ţine. La mulţi ani!
MESAJE DE SF. MARIA 2017.· Cu ocazia sărbătorii zilei tale de nume, îţi doresc multă sănătate, fericire şi tot binele din lume şi să ai parte numai de zile senine şi însorite!
· Cu ocazia sărbătoririi numelui primiţi un sincer “La mulţi ani”, multă sănătate multe realizări şi tot ce va doriţi lângă cei dragi.
· Cu ocazia zilei de nume, îţi doresc un munte de sănătate, o mare de iubire şi un ocean de fericire!
· Cu ocazia zilei Sfinţişorului tău, îţi doresc o ora de linişte, o zi senină, o săptămâna de bucurii, o luna de împliniri, un an de prosperitate, un veac de sănătate, fericire şi iubire. La mulţi ani!
· De Sfânta Maria, zi sfânta, să se răsfrângă asupra ta bunătatea şi dragostea ce izvorăsc dintr-o inima mare şi iubitoare. La mulţi ani!
· De ziua numelui tău, îţi doresc tot binele din lume, noroc, fericire şi sănătate şi să ţi se îndeplinească toate dorinţele pe care o să ţi le pui. La mulţi ani, Maria!
· Dragă Maria, îngerii să-ţi călăuzească paşii şi Sfânta Fecioara să-ţi lumineze drumul în viaţă! La mulţi ani, Maria.
· Dumnezeu mi-a dat familia, Sfânta Fecioara Maria al cărui nume îl porţi mi te-a dăruit, pentru a mă bucură de o astfel de prietenie. Mă bucur că ai apărut în viaţă mea, că am şi voi avea bucuria de a trăi şi simţi o prietenie adevărată! Să îţi fie viaţă binecuvântare şi bucurie întocmai că numele sfânt pe care îl porţi!
· E o zi când sufletul învinge orice urmă de tristeţe, când tot ce a fost greu ţi se pare uşor. Este ziua numelui tău! La Mulţi Ani!
MESAJE DE SF. MARIA 2017.· E ziua ta, Maria, un nume frumos şi simplu, la fel de pur că ţine şi la fel de gingaş. La mulţi, ani!
· Este doar încă o zi, dar este cea mai frumoasă din tot anul, căci este ziua ta! La mulţi ani, iubitule/iubito!
· Este minunat să ştii că cineva te place, cineva se gândeşte la ţine, cineva are nevoie de ţine…dar e şi mai minunat să ştii că există cineva care nu-ţi uită niciodată ziua de nume. La Mulţi Ani!
· Felicitări dragul meu cu ocazia aceastei zile. Îţi urez să fii mereu sănătos, energic şi plin de bucurie. La mulţi ani!
· Fie că această zi să-ţi dechida poartă unui viitor plin de succese, Dumnezeu să-ţi dea un curcubeu la fiecare furtună, un zâmbet la fiecare lacrimă, sănătate, împliniri şi multă iubire! La mulţi ani!
· Fie că din această zi sfânta, în drumul lin al vieţii tale să răsară mereu câte-o rază de soare care să-ţi aducă fericire şi bucurie. Multă sănătate! La mulţi ani!
· Fie că Dumnezeu să decoreze fiecare rază de soare care ajunge la ţine cu succes, fericire şi prosperitate. La mulţi ani!
· Fie că lumina Sfintei Marii să ne ţine mereu aprinsă calea dragostei! Te iubesc, femeie simplă cu nume sfânt!
· Fie că Sfânta Maria să te ocrotesca, să-ţi călăuzească paşii şi să-ţi lumineze calea!
· Fie că toate împlinirile frumoase, sănătatea şi spiritul acestei zile să te însoţească pretutindeni. Îţi doresc o zi de Sf. Maria cât mai frumoasă!
· Îmi luminezi întreagă zi cu zâmbetul tău şi îmi luminezi viaţă cu bunătatea şi felul tău frumos de a fi. Aş vrea să îmi fi aproape mereu, cum ai fost şi până acum şi să mă bucur în fiecare zi de puritatea şi căldură sufletului tău, rupt parcă din dragostea Fecioarei Maria.
MESAJE DE SF. MARIA 2017.· Întocmai că Fecioara Maria, al cărei nume îl porţi, învaţă să ierţi, să fi mai bun, mai înţelept, să mă ierţi când greşesc şi să mă înveţi să fiu, la rândul meu, un om mai bun.
· Îţi doresc că de ziua numelui tău să ţi se împlinească toate dorinţele, să fii fericit, iubit, să ai parte numai de raze de soare în viaţă şi îţi urez un sincer La Mulţi Ani!
· Îţi doresc să ai parte de o zi de nume minunată şi să ştii că eşti şi vei fi mereu iubit/a de toţi prietenii tăi. Cu drag, …
· Îţi mulţumesc că îmi luminezi viaţă cu prezenţa ta, în fiecare zi! La mulţi ani, dragă mea Maria!
· Îţi urez La mulţi ani, pentru că porţi acest nume şi fie că Sfânta Maria pe care o reprezinţi, să-şi coboare ochii asupra ta şi să îţi dăruiască fericirea dorită şi liniştea interioară.
· Îţi urez să ai o zi a numelui la fel de luminoasă precum aripile unui fluture, la fel de fericită precum cântecul privighetoarei şi la fel de frumoasă precum o grădina plină cu flori.
· Iubirea tăcută şi nemărginită ce mi-o porţi, încrederea şi respectul faţă de ţine, de mine, de noi, de relaţia noastră, mă fac zilnic să te iubesc tot mai mult. Îi cer Fecioarei Maria cea al cărei nume îl porţi, să rămână cu ochii asupra ta, să îţi călăuzească paşii, să îţi luminze viaţă şi să îţi dea puterea să păstrezi în suflet iubirea pe care mi-o porţi cu aceeaşi intensitate cu care şi eu la rândul meu o port.
· La mulţi ani şi mult noroc în această zi specială. Îţi dorim să ţi se îndeplinească toate dorinţele. Sănătate şi numai bucurii.
· La mulţi Ani şi să ai parte de un ocean de sănătate, un munte de noroc şi un camion cu bani!
MESAJE DE SF. MARIA 2017.· La mulţi ani şi Sfânta Maria să te călăuzească mereu!
· La mulţi ani, plini de fericire şi de împliniri! Să te pupe norocul şi să ai numai zâmbete şi soare în calea ta!
· Mă bucur că exişti în viaţă mea şi mă bucur că Fecioara Maria, al cărui numei îl porţi, mi te-a dăruit pentru a mă bucură de prietenia ta sinceră şi necondiţionată.
· Mâine e ziua ta, ziua numelui tău, un nume frumos şi simplu. Să fi cuminte şi să asculţi de prietenii tăi pentru că noi îţi dorim numai bine, fericire şi să ai parte de toată fericirea din lume.
· Ne gândim cu toţii la ţine şi pentru că astăzi este o zi specială îţi urăm un sincer La mulţi ani!
· Nu te-am uitat şi îţi doresc să ai o zi plină de împliniri. La Mulţi Ani!
· O prietenie sinceră, înseamnă întotdeauna o legătură între oamenii cu aceleaşi principii, aceleaşi idealuri, aceleaşi bucurii, aceleaşi lacrimi. O prietenie sinceră este o binecuvântare pentru fiecare din noi, iar prietenia mea cu ţine, este o prietenie sinceră, că un talisman aducător de noroc.
· O sărbătorim pe Fecioara Maria şi te sărbătorim pe ţine. Îmi doresc să fi mereu aşa, blând, bun şi drăguţ cu toţi cei din jurul tău. Eşti un prieten de nădejde şi un adevărat om. Iartă, iubeşte şi trăieşte frumos cu cei din jurul tău.
· O zi frumoasă este mâine, o zi frumoasă pentru ţine.O floare şi un La mulţi ani foarte mare! Să creşti mare şi frumoasă şi să fii şi sănătoasă!
MESAJE DE SF. MARIA 2017.· Pentru că astăzi este o zi specială pentru ţine, mă alătur şi eu celor ce-ţi doresc din adâncul sufletului să ai parte numai de împliniri, satisfacţii, multă sănătate, şi Dumnezeu să te călăuzească şi să orânduiască totul cum este mai bine pentru ţine! Fie că anii ce se scurg să treacă, precum razele soarelui mângâie o floare ce stă să înflorească! “La mulţi ani!”
· Pentru că eşti o persoană atât de bună, de drăguţă şi de loială, îmi doresc că Fecioara Maria, al cărei nume în porţi, să aibă grijă de ţine, să îţi călăuzească toţi paşii şi să îţi lumineze calea în viaţă.
· Să-ţi dea Domnul sănătate, judecată înţeleaptă, viaţă lungă pământească, ce doreşti să se împlinească!
· Se spune că iubiţii sunt că luna, iar fraţii că stelele. Eu am observat că cerul poate arată bine fără luna, dar niciodată fără stele, adică fără ţine. La mulţi ani, fratiorule/iubitule!
· Sfântul căruia îi porţi numele să te ocrotească în fiecare zi. La mulţi ani cu împliniri şi momente frumoase în viitor!
MESAJE DE SF. MARIA 2017.· Ţi-ai schimbat şi sacrificat viaţă pentru a da naştere unui vis, pentru a creşte un vis, pentru a te bucură de acest vis. Şi mă bucur mama, să ştiu că eu sunt visul tău! Poate că nu toate mamele vin din lumea sfinţilor, dar tu mama sigur vii din lumea Sfintei Marii al cărei nume îl porţi! La mulţi şi fericiţi ani de căutare a luminii pentru puiul tău.
· Un cer albastru fără nori, În calea ta să fie, Să ai în viaţă numai flori, Noroc şi bucurie! La Mulţi Ani!
· Un ocean de sănătate, Un munte de noroc, Un camion cu bani, Şi un sincer: La mulţi ani Maria!
· Un zâmbet are puterea de a îndrepta totul şi de a umple totul de lumina. Sper să ai parte de cât mai multe zâmbete în viaţă…La Mulţi Ani!
FELICITĂRI SF. MARIA. URĂRI DE SF MARIA PENTRU COPII
“Astăzi e ziua numelui tău, un nume simplu şi frumos, la fel de pur şi gingaş că ţine. Îţi doresc numai bine şi să ai parte de toată fericirea din lume!”
“La mulţi ani, Maria! Îngerii să-ţi călăuzească paşii şi Sfânta Fecioara să-ţi lumineze drumul în viaţă!”
“Fie că Sfânta Fecioara Maria, al cărei nume îl porţi, să te ocrotească, să-ţi călăuzească paşii şi să-ţi lumineze calea!”
“O zi frumoasă este mâine, o zi frumoasă pentru ţine! O floare şi un “La mulţi ani” foarte mare! Să creşti mare şi frumoasă şi să fii şi sănătoasă!”
FELICITĂRI SF. MARIA. MESAJE DE SF. MARIA MESAJE, URĂRI DE SF MARIA PENTRU PĂRINŢI
“De Sfânta Maria, zi sfânta, să se răsfrângă asupra ta toată bunătatea şi dragostea izvorâte dintr-o inima mare. La mulţi ani! Te iubim!”
O sărbătorim pe Fecioara Maria şi te sărbătorim pe ţine. Să rămâi mereu blanda, bună şi drăguţă cu toţi cei din jurul tău! La mulţi ani!”
“Că o lumina caldă ai apărut în calea mea, ai intrat în viaţă mea şi mi-ai arătat cum să fiu un om mai bun, mai blând şi mai înţelegător, întocmai că Fecioara Maria, al cărei nume îl porţi. Mulţumesc că mă călăuzeşti şi că ai grijă de mine!”
FELICITĂRI SF. MARIA. MESAJE DE SF. MARIA MESAJE, URĂRI DE SF MARIA PENTRU IUBITA/IUBIT
“Îmi luminezi întreagă zi cu zâmbetul tău şi îmi luminezi viaţă cu bunătatea şi felul tău frumos de a fi. Aş vrea să îmi fi aproape mereu, cum ai fost şi până acum şi să mă bucur în fiecare zi de puritatea şi căldură sufletului tău, rupt parcă din dragostea Fecioarei Maria! La mulţi ani!”
“Pentru că eşti o persoană atât de bună, de drăguţă şi de loială, îmi doresc că Fecioara Maria, al cărei nume în porţi, să aibă grijă de ţine, să îţi călăuzească toţi paşii şi să îţi lumineze calea în viaţă. Te iubesc, femeie simplă cu nume sfânt!”
FELICITĂRI SF. MARIA. MESAJE, URĂRI DE SF MARIA PENTRU PRIETENI
“Este o zi când sufletul învinge orice urmă de tristeţe, când tot ce a fost greu ţi se pareusor. Este ziua numelui tău! La mulţi ani, Maria!”
“Pentru că eşti o persoană atât de bună, de drăguţă şi de loială, îmi doresc că Fecioara Maria să aibă grijă de ţine, să îţi călăuzească paşii şi să îţi lumineze calea în viaţă. La mulţi ani!”
“Mă bucur că exişti în viaţă mea şi mă bucur că Fecioara Maria, al cărui numei îl porţi, mi te-a dăruit pentru a mă bucură de prietenia ta sinceră şi necondiţionată. La mulţi ani!”
FELICITĂRI SF. MARIA. Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare. Superstiţii, obiceiuri, tradiţii
MESAJE Sf. Maria Mare. Una dintre cele mai mari sărbători ale bisericii creştine, Adormirea Maicii Domnului sau Sântămaria Mare, este prăznuită în 15 august. Sf. Maria Mare Marchează trecerea de la vară la toamnă şi totodată Ziua Marinei, Maica Domnului fiind ocrotitoarea marinarilor. Pe lângă semnificaţia religioasă a sărbătorii, în Transilvania şi alte regiunie ale ţării sunt cunoscute o serie de obiceiuri şi superstiţii populare.
FELICITĂRI SF. MARIA. MESAJE Sf. Maria Mare. În Transilvania, există obiceiul ca femeile măritate să ducă la biserică, dis de dimineaţă, fructe din recolta de struguri şi de prune, dar şi miere, pentru a fi sfinţite de către preoţi şi împărţite apoi credincioşilor. De asemenea, fetele nemăritate culeg flori din grădină, pe care le duc la biserică, aşezându-le la icoane. În modul acesta, se crede că familiile acestora vor fi protejate de boli şi de necazuri.
FELICITĂRI SF. MARIA. Sf. Maria Mare. Tot din această zi de sărbătoare, femeile însărcinate se roagă la Maica Domnului, pentru ca aceasta să le protejeze pe toată durata sarcinii şi să le ajute să nască prunci sănătoşi.
Sf. Maria Mare. Tradiţia nu-i uită nici pe cei care au părăsit această lume, astfel că, în dimineaţa de 15 august se tămâiază mormintele.
MESAJE DE SF. MARIA. SF. MARIA MARE. TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE SFÂNTA MARIA. Ce nu ai voie să faci pe 15 august
FELICITĂRI SF. MARIA. Din 15 august se deschide şi sezonul nunţilor, acesta ţinând până la intrarea în postul Crăciunului. Perioada dintre Sfânta Marie Mare (15 august) şi Sfânta Marie Mică (8 septembrie) mai este cunoscută în popor şi sub denumirea de Între Sântămării. Această perioadă, spune tradiţia, este considerată a fi potrivită pentru semănăturile de toamnă.
MESAJE DE SF. MARIA. În ziua de Sfântă Mărie, ciobanii îşi coboară turmele de oi de pe munte, semn că anotimpul călduros este pe sfârşite.
Pe de altă parte, cei care aveau vii mari obişnuiau ca în această zi să tocmească pandurii care să păzească viile.
De asemenea, în această zi bărbaţii îşi schimbau pălăria cu căciula iar cei care erau observaţi că purtau în continuare căciulă erau ironizaţi. Totodată în această zi de sărbătoare era interzis dormitul pe prispă sau scăldatul în apele râurilor spurcate de cerb.
Tot în această zi se organizau şi târgurile şi iarmaroacele de toamnă.
MESAJE DE SF. MARIA. Sfânta Maria în credința populară. Ce trebuie să faci cu strugurii în această zi
Totodată, la sărbătoarea Sfintei Marii se adună ultimele plante de leac, putându-se afla totodată cum va fi toamna ce se apropie şi se culeg flori care se pun la icoane şi care mai apoi sunt bune pentru vindecarea anumitor boli.
Sf. Maria Mare. În părţile Moldovei această sărbătoare este considerată sărbătoarea „morţilor” iar cu această ocazie sunt pomeniţi toţi strămoşii plecaţi în lumea celor drepţi care au purtat numele Sfintei Fecioare.
MESAJE DE SF. MARIA În Maramureş, sărbătoarea religioasă are o mare însemnătate, iar tradiţiile şi obicieurile de Sfânta Marie Mare încă se păstrează. Sunt organizate procesiuni religioase spre mănăstiri, iar la slujbele speciale participă câteva zeci de mii de oameni.
FELICITĂRI SF. MARIA. Superstiţii legate de Sărbătoarea Sfânta Maria Mare
În multe sate româneşti nu se aprinde focul cu două zile înainte de această sărbătoare. Se spune că, în caz contrar, oamenii riscă să se îmbolnăvească, să le ia foc acareturile şi să ia boli care pocesc pentru cei ce mănâncă gătit la foc în aceste zile.
Gospodarii vor avea recoltele blestemate şi fără roade dacă vor lucra în această zi mare, iar vitele li se vor îmbolnăvi şi gospodăria se va destrăma.
Această sărbatoare se ţine mai ales pentru sănătate, pentru căsătorie, pentru naştere uşoară şi pentru vindecări.
Sfânta Maria Mare: Tradiţii, credinţe populare, superstiţii. De ce nu se aprinde focul cu două zile înainte de această sărbătoare
MESAJE DE SF. MARIA Oamenii merg la biserică şi se roagă la Fecioara Maria: fetele de măritat pentru un „ursit” bun, femeile pentru temeiul gospodăriei, iar bărbaţii pentru recolte bogate.
De Sfânta Maria Mare, fetele nemăritate, care doresc să îşi găsească ursitul, trebuie să poarte în sân de-a lungul întregii zilei un fir de năprasnic (feriga în unele zone) şi să se roage la icoana Maicii Domnului, ţinând candela aprinsă.
Se spune că năprasnicul are puterea de a aduce dragostea fetei care îl poartă de Sfânta Maria Mare.
De Sfânta Maria Mare fetelor le este interzis să îşi taie părul şi să-l arunce la gunoi. De asemenea, este interzis scăldatul în ape curgătoare.
FELICITĂRI SF. MARIA. MESAJE DE SF. MARIA Sf. Maria Mare. Fetele nemărite îşi pun busuioc sub pernă
Felicitări de Sf. Maria Mare. În alte zone, fetele care doresc să se mărite repede îşi pun busuioc proaspăt sub pernă, pentru a-şi visa jumătatea. Despre această zi se consideră că are o putere magică foarte mare, fapt pentru care, plantele de leac, culese de către tinerele necăsătorite, au forţa de a vindeca diferite boli.
Mesaje de Sf. Maria Mare. Dacă unele obiceiuri se referă strict la femei şi la fete, nici bărbaţii nu sunt ocoliţi de păstrarea tradiţiei. Aceştia, în data de 15 îşi schimbă pălăria cu căciula, iar cei care mai sunt văzuţi cu pălăria după această dată sunt luaţi în râs de ceilalţi săteni. Tot acestora le este interzis să doarmă pe prispa casei, ori în târnaţ în această zi.
MESAJE DE SF. MARIA. Se interzice scaldatul în apa râurilor spurcata de cerb şi dormitul pe prispă.
Sf. Maria Mare. Bătrânii satelor transilvănene cred şi în zilele noastre, că, dacă în ziua de Sfântă Mărie Mare înfloresc trandafirii, toamna va fi una lungă şi călduroasă.
FELICITĂRI SF. MARIA. Alte tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sf. Maria Mare
Sf. Maria Mare. Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este considerată şi sărbătoarea care desparte lunile de vară de cele de iarnă iar în această zi se sărbătoreşte şi Ziua Marinei deoarece Maica Domnului este considerată ocrotitoarea marinarilor.
Adormirea Maicii Domnului este sărbătoarea în amintirea zilei în care Fecioara Maria şi-a dat obştescul sfârşit iar informaţii despre această sărbătoare nu se găsesc în Sfintele Evanghelii, decât în tradiţia Bisericii.
În scrierile părinţilor orientali se spune că Maica Domnului a fost înştiinţată printr-un înger de mutarea ei din această viaţă. De asemenea, se spune că apostolii aflaţi în acel moment în zone diferite ale lumii au fost aduşi pe nori pentru a fi prezenţi la acest eveniment. Deoarece Apostolul Toma nu a putut fi prezent la înmormântare, când a ajuns după 3 zile acesta a cerut să fie deschis mormântul pentru a putea săruta mâinile Născătoarei, dar intrând el a găsit mormântul gol. De-a lungul timpului în cuvântările Părinţilor Bisericii s-a afirmat faptul că Fecioara Maria a fost înviată de Fiul Său şi luată cu trupul în Împărăţa Cerurilor.
FELICITĂRI SF. MARIA. Pe de altă parte, tradiţia mai spune că după ce şi-a săvârşit misiunea apostolică ce i-a fost încredinţată, de a duce credinţa pe Muntele Athos, Maica Domnului dorea să se mute la Fiul Său. Această cerere i-a fost îndeplinită şi astfel a fost săvârşită şi dorinţa creştinilor ca trupul Maicii Domnului să nu fie supus puteziciunii şi să fie luat la cer.
Tot tradiţia spune că înainte de Marea Judecată, Maica Domnului va da cu năvodul de trei ori prin iad, sufletele de acolo putând să se prindă de el şi astfel să se mântuiască de păcate. Se mai spune că dracii, rămaşi fără sufletele oamenilor, se vor mânca între ei până când nu va mai rămâne niciunul.
MESAJE DE SF. MARIA. Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este prăznuită de ortodocşi şi catolici în fiecare an, pe data de 15 august. Ea este cunoscută în Apus sub numele de Înălţarea cu trupul la cer a Maicii Domnului. Este sărbătoarea în amintirea zilei în care Fecioara Maria şi-a dat obştescul sfârşit. Nu se ştie cu exactitate nici anul, nici ziua când „a adormit Sfânta Fecioară”. FELICITĂRI SF. MARIA. MESAJE DE SF. MARIA