MENIU

Mesajul unui psiholog pentru părinți, înainte de Evaluarea Națională 2022: Să le arătăm copiilor că sunt iubiți și acceptați, indiferent de note

Elevi

Emoții mari pentru absolvenţii de clasa a VIII-a vor susţine marţi, 14 iunie, prima probă scrisă la Evaluarea Naţională – cea de Limba şi literatura română. Peste 170.000 de elevi erau înscrişi la începutul acestui an în clasa a VIII-a, potrivit statisticii oficiale, relatează mediafax.net.

Toţi absolvenţii sunt înscrişi automat de secretariatele şcolilor la examenul de Evaluare Naţională. Prima probă scrisă – cea de Limba şi literatura română – are loc marţi, 14 iunie.

Examenul va continua până pe 17 iunie cu alte două probe scrise – la Limba şi literatura maternă şi Matematică. Psihologul Mihai Copăceanu a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj pentru părinții ai căror copii dau marți prima probă scrisă la Evaluarea Naţională.

„La o școală  – clasa a 8-a – i-am intrebat pe părinți ce-si doresc de la copiii lor și am scris răspunsurile lor pe flipchart:  să învețe bine, să fie cuminți, să respecte, să fie atenți, note mari, să intre la liceul la care își doresc, etc !”

Apoi am trasat o linie verticală: ”Peste 10 Ani” și i-am întrebat cum își văd copiii. „Fericiti, independenți, maturi, responsabili, realizați, cu bani, de succes (unii au zis casătoriți. Am zâmbit !” Apoi le-am demonstrat – și ei au fost de acord – că nu există o relație directă între copiii cu note mari de azi și cei de succes de mâine, nici între cei cu 10 la examene si cei mai fericiți, increzători, puternici emotionali mai târziu !

Să le arătam copiilor că merită iubirea, prețuirea și respectul nostru indiferent de rezultatele de la examenele naționale ! Că sunt iubiți și acceptați, incurajați și sustinuți indiferent de note, chiar mici, mici de tot!”