Mesaj murdar din Nord: Un balon cu deșeuri trimis de Kim Jong Un s-a spart de data aceasta pe clădirea președinției sud-coreene
Unul dintre baloanele pline cu deşeuri trimise de Coreea de Nord spre Coreea de Sud a lovit miercuri complexul prezidenţial sud-coreean, au declarat pentru AFP oficiali de securitate care au mobilizat echipele de răspuns chimic.
Este pentru prima dată când sediul preşedinţiei sud-coreene, situat în centrul capitalei Seul şi protejat de zeci de soldaţi şi de o zonă de excludere aeriană, este lovit direct de unul dintre miile de baloane cu deşeuri lansate de Phenian încă din luna mai, în cadrul unui război propagandistic între cele două ţări.
"Echipa de răspuns la război chimic, biologic şi radiologic a recuperat în siguranţă balonul cu gunoi", a declarat pentru AFP serviciul de securitate prezidenţial.
"În urma investigaţiei, rezultatele au confirmat că nu a existat niciun pericol sau contaminare a obiectului", a adăugat acelaşi serviciu. Statul major al armatei sud-coreene avertizase anterior cu privire la o nouă lansare de baloane nord-coreene, iar autorităţile de la Seul au emis o alertă miercuri dimineaţă.
"Dacă găsiţi baloane căzute pe pământ, nu le atingeţi şi raportaţi-le la cea mai apropiată unitate militară sau secţie de poliţie", a indicat statul major.
Turiștii britanici, avertizați de propriul guvern că "atacurile teroriste nu pot fi excluse în România". Furturile sunt o altă problemă semnalată
Este cea de-a zecea lansarea de baloane de acest fel efectuată de Coreea de Nord către Coreea Sud în acest an, acţiune descrisă de Phenian ca una de represalii pentru trimiterea deasupra teritoriului nord-coreean de către activiştii sud-coreeni a unor baloane cu mesaje de propagandă împotriva regimului de la Phenian.
În replică, Coreea de Sud a reluat duminică difuzarea de mesaje propagandă "la scară largă" prin difuzoare amplasate de-a lungul graniţei şi îndreptate către Nord, gest ce a înfuriat Phenianul, care a ameninţat că va lovi acele difuzoare cu foc de artilerie.
De asemenea, Seulul a suspendat complet un acord militar menit să reducă tensiunile în peninsula coreeană şi a reluat exerciţiile militare cu muniţie de război pe insulele de la graniţă şi în apropierea zonei demilitarizate care împarte peninsula coreeană.
Cele două Corei sunt în continuare în război din punct de vedere tehnic, întrucât războiul pe care l-au purtat din 1950 până în 1953 s-a încheiat doar cu un armistiţiu, fără semnarea unui tratat de pace.