Mesaj dur al Rusiei după sugestiile SUA despre folosirea armelor nucleare: "Vor fi consecințe"
Moscova este "extrem de preocupată" în legătură cu sugestiile Washingtonului privind posibilitatea utilizării armelor nucleare într-un conflict, avertizând că vor fi "consecinţe", după ce secretarul american al Apărării, Ashton Carter, a anunţat menţinerea doctrinei iniţierii unui atac atomic.
Doctrina disuasiunii, care lasă deschisă posibilitatea lansării prima dată de către SUA a unui atac atomic, înainte de un atac neconvenţional din partea unui inamic, rămâne baza politicii de securitate, a declarat Ashton Carter, secretarul american al Apărării. "Aceasta este doctrina noastră şi nu avem intenţia de a modifica această doctrină", a afirmat Ashton Carter, potrivit site-ului Military.com, în cursul unui seminar desfăşurat în Baza aeriană Kirtland din statul New Mexico. Ashton Carter a făcut această declaraţie răspunzând unei întrebări referitoare la arsenalul nuclear al unor ţări precum Rusia şi Coreea de Nord.
În replică, Administraţia Vladimir Putin s-a declarat "extrem de preocupată", avertizând că poziţiile Washingtonului vor fi urmate de "consecinţe".
"Reprezentanţii actualei Administraţii de la Washington au devenit exagerat de rusofobi. Suntem extrem de preocupaţi în legătură cu anunţarea disponibilităţii de a recurge la capacităţi nucleare în cazul unui conflict militar cu Rusia", a transmis Ministerul rus de Externe, citat de Mediafax.
"Sigur că vom avea în minte abordările Statelor Unite şi vom lua măsurile simetrice necesare pentru a ne garanta siguranţa naţională", a subliniat MAE rus, avertizând că Washingtonul trebuie să conştientizeze "consecinţele" acestor politici asupra echilibrului strategic internaţional.