MENIU

Mesaj de îngrijorare din partea lui Victor Ponta de Paște

Mesajul premierul Victor Ponta transmis creștinilor ortodocși cu ocazia Învierii Domnului conține o mare îngrijorare.

Premierul Victor Pontaamintește în mesajul său de Paște de soarta creștinilor din Orient, din Africa și din lume, persecutați pentru credința lor:

"Învierea Domnului este un moment al speranței și bucuriei. În această perioadă, credinţa ne aduce împreună în familie și în comunitate. Este un moment în care se cuvine să evocăm, cu recunoștință, rolul important al creștinilor și al Bisericilor în construirea binelui comun, a unei societăți solidare, europene, ancorate în tradiție și, în același timp, mereu deschise la provocările prezentului.

A devenit deja o tradiție în ultimii ani ca, în România, să fie adusă Lumina Sfântă de la Ierusalim. Bucurându-ne și în acest an de acest dar, gândurile noastre se îndreaptă în mod firesc, cu îngrijorare, spre soarta creștinilor din Orient, din Africa și din lume, persecutați pentru credința lor.

Urez tuturor românilor, din țară și din afara granițelor României, sărbători pascale pline de bucurie, de pace și lumină alături de cei dragi! Hristos a Înviat!", a scris Victor Ponta pe pagina sa de Facebook.

Mai multe articole despre:
Victor Ponta premierul României mesaj de paste