MENIU

Mere rase la borcan. De ce toate gospodinele TREBUIE să facă această rețetă

Mere rase la borcan. De ce toate gospodinele ar trebui să facă această rețetă. Iată cum se prepară și pentru ce o poți folosi.

Merele rase la borcan sunt o alternativă excelentă și rapidă de preparare a deserturilor, iarna. Dacă nu aveți fructe la îndemână un borcan cu mere rase poate fi soluția salvatoare pentru prepararea diverselor deserturi. Iată cum să le pui la borcan pentru iarnă.

Ingrediente:

  • 2 kg mere
  • 2 linguri de zahăr sau după gust
  • 1 linguriță de scorțișoară
  • suc de lămâie.

Rețetă de gogoși cu gutui. Un desert ideal pentru sezonul rece

Mod de preparare:

Mai întâi vei sorta merele, apoi le vei spăla bine și le vei șterge cu prosoape de hârtie absorbante. După acești pași, curăță coaja merelor doar acolo unde este deteriorată. Dă merele pe răzătoarea mare, evitând partea cu căsuța semințelor. Stropește imediat merele răzuite cu suc de lămâie pentru a nu oxida.

Pe măsură ce răzuiești merele le adaugi într-o cratiță cu baza stratificată. Presară zahăr și pudra de scorțișoară peste ele. După ce le-ai răzuit pe toate așază cratița la foc de intensitate medie. Caramelizează merele timp de 5-10 minute, până când se formează sirop, iar merele devin ușor moi. Amestecă-le cu o spatulă pentru a se găti uniform și a preveni arderea. Poți pune merele rase direct în borcane, fără a le mai carameliza. Însă această etapă va ajuta și la scăderea volumului, facilitând umplerea borcanelor.

Poți ajusta cantitatea de zahăr în funcție de gustul propriu sau de cât de dulci sunt merele sau poți renunța la adaosul de zahăr. Vei adăuga zahăr după desfacerea borcanului, în funcție de cât de dulce dorești desertul respectiv. Și pudra de scorțișoară este opțională pentru că și pe aceasta o poți adăuga când folosești merele rase.

În timp ce merele se caramelizează ocupă-te și de sterilizarea borcanelor și a capacelor aferente. le poți steriliza prin fierbere sau la cuptor pentru 15 minute la 100 de grade Celsius.

Umple borcanele sterilizate cât sunt fierbinți cu merele rase, de asemeni, fierbinți. Lasă un mic spațiu de aproximativ 1 cm de la marginea superioară a borcanului. Sigilează ermetic borcanele cu capace din dotare și întoarce-le invers pentru 10-15 minute, pentru a elimina bulele de aer din interior.

Apoi acoperă borcanele cu o pătură și lasă-le acolo până când sunt răcite complet. Etichetează-le și depozitează-le într-un loc răcoros și întunecat, precum cămara sau beciul.