MENIU

Mercenarii ruși din armata privată a lui Putin, desfășurați în estul Ucrainei! Anunțul Ministerului britanic al Apărării

Militari din grupul Wagner/ Foto: Profimedia

Serviciile de informații militare britanice au anunțat, luni, că grupul Wagner, compania militară privată rusă, a fost desfășurată în estul Ucrainei. Informația apărută pe pagina de Twitter a Ministerului Apărării și a fost preluată imediat de media internaționale.

Potrivit sursei citate, grupul Wagner și-a desfășurat deja forțele în estul Ucrainei și este de așteptată să trimită peste 1.000 de mercenari, inclusiv înalți oficiali ai organizației.

Latest Defence Intelligence update on the situation in Ukraine - 28 March 2022

Find out more about the UK government\"s response: https://t.co/LGcaASzEkJ

🇺🇦 #StandWithUkraine 🇺🇦 pic.twitter.com/qWJcREPqRN

— Ministry of Defence 🇬🇧 (@DefenceHQ) March 28, 2022
Cu doar 7 zile în urmă, Direcția de Informații a Ucrainei anunța că mai mulți mercenari ai companiei militare private ruse Wagner au sosit, duminică, în Ucraina, cu scopul de a asasina conducerea militară și politică ucraineană. 

Serviciile secrete ucrainene au afirmat, pe 21 martie, că principalele ținte ale mercenarilor sunt: președintele ucrainean Volodimir Zelenski, șeful cancelariei prezidențiale Andrii Ermak și prim-ministrul Denis Șmihal.

Președintele rus Vladimir Putin „a ordonat personal un alt atac unuia dintre împuterniciții săi”, a spus Direcția. Toate încercările anterioare s-au încheiat cu eșecul și eliminarea teroriștilor.

Potrivit The Times, Volodimir Zelenski ar mai fi fost ținta a cel puțin trei tentative de asasinat, până în prezent.

Secretarul ucrainean al Consiliului Național de Securitate și Apărare, Oleksi Danilov, a declarat, la 1 martie, că o tentativă de asasinare din partea forțelor speciale cecene a fost dejucată și unitatea a fost „eliminată”, scrie ziare.com. Unitatea specială aparținea Kadîroviților, o organizație paramilitară cecenă care luptă alături de forțele ruse în războiul din Ucraina.

O altă tentativă a aparținut tot unui grup de mercenari Wagner, care are legătură cu guvernul rus.

The Times scrie că ambele tentative de asasinat au fost dejucate de „elementele anti-război din cadrul Serviciului Federal de Securitate al Rusiei”.

Mai multe articole despre: