MENIU

Meniul zilnic poate periclita sănătatea: cele mai frecvente alergii alimentare

Sursa foto: Pixabay

Reacțiile adverse la diferite preparate apar din ce în ce mai des, afectând 5% dintre adulți și 8% dintre copii, iar numărul este în creștere continuă. Deși la nivel teoretic orice fel de mâncare poate cauza probleme, cele mai frecvente alergii alimentare vizează 8 ingrediente.

Oreacție alergică la un anumit preparat are loc în momentul în care se declanșează un răspuns anormal din partea sistemului imunitar. În această situație se detectează în mod greșit anumite proteine dintr-un aliment ca fiind nocive și apar o serie de simptome neplăcute, care includ creșterea producției de histamină și agravarea inflamațiilor, scrie eva.ro.

Cele mai frecvente alergii alimentare pot avea manifestări variate, de la cele de gravitate ușoară până la cazuri severe și nu este nevoie să se consume o cantitate mare din acel preparat pentru a se declanșa reacția negativă a sistemului imunitar.

Simptomele se vor remarca după câteva minute sau după 2-3 ore de la ingerare și vor include:

- umflarea limbii, a gurii sau a feței;

- dificultățile de respirație;

- scăderea tensiunii arteriale;

- starea de vomă;

- diareea;

- iritațiile;

- mâncărimile.

În cazurile grave se poate ajunge la șocul anafilactic.

De multe ori alergiile alimentare sunt confundate cu o intoleranță la un anumit ingredient. Trebuie înțeles faptul că intoleranțele nu creează un răspuns negativ al sistemului imunitar și, chiar dacă îți influențează alegerea preparatelor, nu pun viața în pericol. Alergiile pot fi fatale.

Iată care sunt cele mai frecvente alergii alimentare:

1. Alergia la laptele de vacă

Se manifestă foarte des în cazul bebelușilor și copiilor mici, dar 90% din copiii afectați o vor depăși după vârsta de 3 ani. În cazul adulților această alergie apare mult mai rar, iar reacțiile adverse vor include voma, umflarea, constipația, diareea sau inflamarea tractului digestiv.

Copiii și adulții care au fost diagnosticați cu alergie la laptele de vacă trebuie să ocolească:

- laptele de vacă;

- laptele praf de vacă;

- brânza de vacă;

- untul;

- margarina;

- iaurtul;

- smântâna;

- înghețata.

Și mamele care alăptează un bebeluș alergic trebuie să elimine aceste produse din meniul lor zilnic.

2. Alergia la ouă

Este foarte des diagnosticată în rândul copiilor, dar 68% dintre ei o vor depăși după vârsta de 16 ani.

Simptomele problematice includ:

- durerile de stomac;

- iritațiile;

- dificultățile de respirație;

- șocul anafilactic (apare foarte rar).

Este posibil să existe o alergie numai la albuș sau doar la gălbenuș. În general trebuie să se evite omletele, ouăle ochiuri sau ouăle fierte, dar 70% dintre copiii cu această alergie pot consuma fără probleme biscuiți sau prăjituri care includ ouă în aluat.

Potrivit specialiștilor, introducerea treptată a acestor preparate în meniul copiilor afectați îi poate ajuta să depășească alergia.

3. Alergia la nucile care cresc în copaci

Sunt vizate nucile, migdalele, fisticul, nucile caju, nucile braziliene, semințele de pin și nucile macadamia. Alergia afectează 1% din populație. Este recomandată evitarea tuturor nucilor dacă s-a identificat o alergie la una dintre ele pentru că riscul este foarte mare. Această alergie nu dispare și va necesita un regim special toată viața. Simptomele sunt severe, acest diagnostic reprezentând 50% dintre cazurile de deces în urma unui șoc anafilactic. Regimul de viață presupune evitarea nucilor crude, prăjite sau folosite pentru diferite preparate, precum și a untului preparat din fiecare varietate.

4. Alergia la arahide

Se întâlnește des și poate cauza simptome severe și chiar decesul. Deși arahidele sunt incluse în categoria leguminoaselor, majoritatea persoanelor alergice vor avea simptome severe și dacă vor consuma nuci. De asemenea, moștenirea genetică va crește riscul declanșării alergiei. Sunt afectați 4-8% dintre copii și 1-2% dintre adulți. Aproximativ 22% dintre copiii cu această alergie o vor depăși după adolescență. Va fi necesară evitarea completă a arahidelor și a untului de arahide, precum și a tuturor produselor care au aceste ingrediente.

5. Alergia la crustacee

Vizează creveții, homarii, racii, calamarii și scoicile. Proteinele din componența crustaceelor cauzează reacții grave, care se manifestă în timp scurt de la consum.

În unele cazuri, însă, este dificil să se stabilească dacă manifestările au fost provocate de crustacee sau de un factor care le-a contaminat, de exemplu bacteriile, virușii sau paraziții.

Starea de vomă, diareea și durerile intense de stomac sunt simptomele caracteristice. Această alergie nu se diminuează odată cu trecerea timpului, singura soluție fiind excluderea crustaceelor din meniu. În plus, s-a constatat că și vaporii degajați în timp ce se gătesc crustaceele pot cauza simptomele neplăcute, persoanele afectate fiind sfătuite să evite spațiile în care se prepară astfel de feluri de mâncare.

6. Alergia la grâu

Este răspunsul negativ al sistemului imunitar la proteinele conținute de grâu. Afectează în principal copiii, dar de regulă dispare după ce trec de 10 ani. Simptomele sunt durerile de stomac, voma, umflarea, iritațiile și șocul anafilactic. Această alergie este confundată adesea cu boala celiacă sau cu sensibilitatea la gluten, care au manifestări similare, dar este mult mai gravă și uneori fatală.

În timp ce persoanele cu boala celiacă sau sensibile la gluten trebuie să evite grâul și toate celelalte cereale care conțin gluten, cele alergice la grâu nu trebuie să excludă decât această cereală. Un lucru important de remarcat este și faptul că multe produse de îngrijire și machiaj conțin ingrediente derivate din grâu, care vor trebui ocolite.

7. Alergia la soia

Afectează 0,4% dintre copii, mai ales sub vârsta de 3 ani. Este declanșată de proteinele din componența soia, dar dispare în 70% dintre cazuri pe măsură ce copiii cresc.

Simptomele sunt nasul care curge, senzația de înțepături la nivelul gurii, mâncărimile, iritațiile, astmul sau dificultatea de a respira adânc. De obicei bebelușii alergici la laptele de vacă vor fi alergici și la proteinele din soia. Va fi necesară citirea cu atenție a etichetelor pentru că foarte multe produse conțin compuși din soia.

8. Alergia la pește

Afectează 2% dintre adulți. Spre deosebire de alte alergii, se poate manifesta mai târziu, 40% dintre cazuri fiind diagnosticate la maturitate. La fel ca și alergia la crustacee, simptomele sunt grave și pot cauza decesul. Voma, diareea și șocul anafilactic sunt manifestările care pot pune în pericol persoanele afectate. 

Peștele și crustaceele nu au același tip de proteine, fiind posibil ca o persoană care are una dintre alergii să poată consuma fără probleme celălalt aliment. Trebuie să iei în calcul, însă, că alergia la un tip de pește este de regulă asociată cu reacții negative la mai mulți pești diferiți.

Mai multe articole despre:
alergii alimentare