Membrii unei grupări care a înşelat şapte persoane cu 160.000 de lei prin METODA "PREMIUL", reţinuţi
METODA PREMIUL. Membrii unei grupări care a înşelat şapte persoane cu peste 160.000 de lei au fost reţinuţi, după ce au fost prinşi când primeau de la un bătrân 4.250 de lei şi 200 de euro, bani pe care i-au cerut pentru a-i putea da un premiu pe care acesta l-ar fi obţinut, deşi nu participase la niciun concurs.
Poliţiştii bucureşteni au prins în flagrant, vineri, trei dintre membrii grupării, imediat după ce au reuşit să obţină de la un bărbat, în vârstă de 74 de ani, suma de 4.250 de lei şi 200 de euro.
"Anterior, bărbatul de 74 de ani fusese contactat telefonic de către o persoană necunoscută, iar sub pretextul că a câştigat un premiu, fără a participa însă la vreun concurs, a fost convins să îi înmâneze unuia dintre suspecţi, într-un plic, suma de bani mai sus-menţionată, pentru a intra în posesia premiului", arată sâmbătă Poliţia Capitalei, într-un comunicat de presă.
În urma verificărilor, poliţiştii l-au identificat pe bărbatul care a contactat telefonic partea vătămată, acesta fiind încarcerat într-un penitenciar, dar şi pe intermediari, două femei în vârstă de 20, respectiv 29 de ani şi un bărbat de 24 de ani.
Anchetatorii au stabilit, până în prezent, că membrii grupării au înşelat şapte persoane, cu peste 160.000 de lei.
Poliţiştii Secţiei 1 au făcut vineri trei percheziţii, dintre care una la penitenciarul în care este încarcerat unul dintre membrii grupării.
Cei trei membri ai grupării prinşi în flagrant au fost reţinuţi, iar bărbatul aflat în detenţie în penitenciar a fost transferat în arestul Poliţiei Capitalei, pentru continuarea cercetărilor şi documentarea întregii activităţi infracţionale. Anchetatorii vor cere arestarea preventivă a membrilor grupării.
Cercetările sunt continuate de Poliţia Capitalei, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Acţiunea a fost sprijinită de Administraţia Naţională a Penitenciarelor.