Meleşcanu şi Ana Birchall explică, la Bruxelles, ce se întâmplă în România. Versiunea PSD
Guvernul României va avea astăzi ocazia să le prezinte liderilor europeni propria variantă despre criza din România. Potrivit unor surse Realitatea TV, ministrul de Externe Teodor Meleşcanu va prezenta la Bruxelles versiunea PSD asupra situaţiei: protestele sunt efectul manipulării.
Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, şi ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, vor explica, la Bruxelles, situaţia referitoare la modificarea Codurilor penale, a anunţat duminică premierul Sorin Grindeanu.
Potrivit unor surse citate de Realitatea TV, versiunea pe care ministrul de Externe o va prezenta liderilor europeni este aceea prezentată şi de şeful PSD duminică seara la o televiziune prietenă: protestanţii sunt manipulaţi, iar manifestaţiile sunt instrumentate, de inspiraţie soroşistă şi finanţate de corporaţiile multinaţionale.
Teodor Meleşcanu se va întâlni la Bruxelles şi cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Deplasarea în Belgia este un prilej pentru ministrul Meleşcanu să îi dea lămuriri Comisiei Europene despre criza din România.
Ministrul de Externe va avea întâlniri cu şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, dar şi cu Frans Timmermans, cel care a criticat dur guvernul Grindeanu din cauza ordonanţei 13.
"Mâine, deja, ministrul de Externe împreună cu doamna Birchall, ministru delegat pentru Afaceri Europene, vor merge spre Bruxelles. Am discutat astăzi cu cei doi colegi ai mei tocmai pentru a merge să explice ceea ce s-a întâmplat şi pentru a pregăti prezenţa mea şi a altora la Bruxelles (...) De mâine, cei doi miniştri se află la Bruxelles până cred că poimâine, în pregătirea a ceea ce înseamnă viitoarea vizită", a declarat Sorin Grindeanu.