MENIU

Medicii ameninţă cu proteste după "păcăleala" salariilor de 4.000 euro de la 1 martie

Sindicaliștii din Sănătate spun că pe fondul noii modalități de impozitare a salariilor și a plafonării sporurilor la maximum 30% din salariu, salariile din sistem nu cresc la nivelul anunțat de minister. 

Majorările salariale promise de Ministerul Sănătății, începând de la 1 martie, medicilor și asistenților medicali sunt "doar pe hârtie", iar Sanitas, cea mai puternică organizație sindicală din sectorul sanitar, urmează să decidă, luni, la ce forme de protest vor apela medicii, nefiind exclusă declanșarea grevei generale, a declarat Romeo Sandu, vicepreședinte Sanitas, potrivit Hotnews.ro.

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, anunțase, în tandem cu ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, că salariile medicilor, asistenților medicali și ale altor angajați din sistem vor crește cu procente cuprinse între 70% și 172%, începând cu data de 1 martie.

"Salariile personalului medical vor inregistra cresteri semnificative in acest an, iar salarizarea din domeniu va ajunge pentru prima data aproape de nivelul din Uniunea Europeana, astfel incat unele salarii vor depasi 4.000 de euro dupa maririle de la 1 martie", au spus oficialii din Guvernul Dăncilă.

În acest moment, atât în București și în țară, există deja proteste ale biologilor, biochimiștilor și chimiștilor din sistemul sanitar, ale căror salarii scad, începând din luna martie, în urmă aplicării legii.

Ministrul Sănătății a admis, de altfel, în luna februarie, că aproximativ 3% dintre angajații din sistem vor avea scăderi salariale în urmă intrării în vigoare a legii salarizării unitare. Este vorba despre angajații din laboratoare-chimiști, biochimiști, farmaciști-dar și de persoanele care ocupă funcții de conducere din categoria înalților funcționari publici, directori și adjuncții acestora, precum și șefii de birouri și consilierii încadrați în cabinetele directorilor, pentru că, spunea ministrul Sănătății, "veniturile acestora depășeau cu mult veniturile celor încadrați în posturi similare la alte ministere".

Mai multe articole despre:
Sanitas medici salarii