MENIU

Mediul în care trăim poate influenţa până la 14 generaţii viitoare

Cel mai important set de trăsături genetice ale unei persoane se află în ADN şi este transmis de la generaţiile trecute. Însă mediul în care trăieşte persoana poate provoca schimbări genetice.

Cercetătorii au descoperit că schimbările genetice provocate de mediu pot fi transmise până la a 14-a generaţie, în cazul animalelor, în cazul de faţă fiind vorba despre Caenorhabditis elegans, viermele cilindric, relatează Science Alert.

Pentru a studia perioada în care mediul înconjurător afectează trăsăturile genetice, o echipă de cercetători din cadrul European Molecular Biology Organisation (EMBO) din Spania a analizat nematodele purtătoare ale unei gene transferabile a unei proteine fluorescente. Atunci când era activă, gena îi făcea pe viermi să strălucească sub lumina UV.

Cercetătorii au încercat să influenţeze comportamentul nematodelor prin schimbarea temperaturii din container. Atunci când viermii erau ţinuţi la o temperatură de 20 de grade Celsius, activitatea genelor transferabile era redusă. Însă, prin transferarea viermilor într-un container cu o temperatură de 25 de grade Celsius, din senin aceştia începeau să lumineze puternic sub lumina UV, gena transferabilă fiind mult mai activă.

Însă, când au fost mutaţi înapoi în containerul cu o temperatură mai scăzută, aceştia au continuat să strălucească, fiind sugerat faptul că au reuşit să asimileze ,,o amintire privind mediul'' cald. Aceiaşi amintire era transmisă generaţiilor viitoare, niciuna dintre acestea nefiind amplasată în containerul cu temperatură ridicată.

Echipa a încercat să observe până la ce generaţie poate fi transmisă gena. Rezultatele dovedind că până şi a 14 generaţie avea epigenetice legate de mediul cald în care a fost amplasat primul grup de viermi.

Sursă: descopera.ro

Mai multe articole despre:
ADN gena mediu înconjurător