Medicul Virgil Musta a fost achitat de Tribunalul Timiş în dosarul „teste COVID-19”
Tribunalul Timiş a hotărât, joi, achitarea medicului Virgil Musta, şef al Secţiei Infecţioase a Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Victor Babeş" din Timişoara, în dosarul "teste COVID-19", în care a fost acuzat de procurorii DNA de instigare la abuz în serviciu.
În acelaşi dosar au mai fost achitaţi dr. Manolescu Diana Luminiţa, director medical al aceluiaşi spital, cercetată pentru abuz în serviciu, Albu Maria Diana, cercetată pentru abuz în serviciu şi Paica Dana Mihaela, cercetată pentru instigare la abuz în serviciu.
"Constată că persoana vătămată Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie \"Dr. Victor Babeş\" Timişoara nu s-a constituit parte civilă în cauză. (Instanţa, n.r.) dispune ridicarea măsurii asiguratorii a sechestrului instituit prin ordonanţa (...) Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi restituirea sumei de 12.172,89 de lei, aparţinând inculpatului Musta Virgil Filaret", se menţionează în hotărârea instanţei.
Hotărârea Tribunalului Timiş are drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Medicul Virgil Musta a fost trimis în judecată în 29 noiembrie 2022, fiind acuzat de procurorii DNA de abuz în serviciu în legătură cu efectuarea de teste pentru depistarea infecţiei cu SARS-CoV-2. Conform procurorilor anticorupţie, în perioada 21 iulie - 9 noiembrie 2020, Virgil Musta, cu intenţie, ar fi determinat trei asistente medicale să presteze servicii în beneficiul unei societăţi private la care el era asociat, în timp ce acestea se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu la Spitalul "Dr.Victor Babeş" Timişoara.
"Folosindu-se de influenţa pe care o avea în calitatea sa de medic şef de secţie, inculpatul le-ar fi determinat pe cele trei asistente, în mod direct sau prin intermediul inculpatei Dana Mihaela Paica, să preleveze probe biologice în vederea depistării infecţiei cu virusul SARS CoV-2, să încaseze contravaloarea testelor RT-PCR şi să elibereze bonuri fiscale în beneficiul societăţii comerciale private la care acesta era asociat (utilizând o casă de marcat mobilă). Deşi zilnic, în intervalul orar 07,00 - 10,00, ar fi prestat servicii medicale pentru societatea comercială menţionată, cele trei asistente ar fi încasat integral drepturile salariale plătite de spital", au arătat anchetatorii, potrivit unui comunicat transmis de DNA.