MENIU

Medicul Tesloianu, în fața judecătorilor CAB! Avocat: "Am combătut toate acuzațiile Parchetului. Clientul nostru a acționat cu bună-credință"

Dan Tesloianu/ Captură video

Cardiologul Dan Tesloianu, acuzat că ar fi recoltat dispozitive medicale de la pacienți decedați și apoi le-ar fi implantat unor pacienți care nu aveau nevoie de ele, vrea să fie liber! Magistrații judecă, vineri, cererea acestuia de a scăpa de arestul preventiv. Între timp, ies la iveală detalii șocante. Potrivit procurorilor, medicul ar fi recurs inclusiv la falsificarea actelor pacienților.

În foarte scurt timp, judecătorii de la Curtea de Apel București vor începe să analizeze cererea depusă de avocații medicului cardiolog. Este acea etapă a procesului în care prezența lui Dan Tesolianu este obligatorie, conform procedurile.

Drept urmare, acesta a ajuns vineri dimineață la CAB. Meidcul a foat adus cu o dubă, însoțit de polițiști, el aflându-se zilele acestea în arest preventiv. 

La intrarea în seiul CAB, medicul nu a făcut nicio declarație jurnaliștilor care-l așteptau la intrarea în sediul instanței de judeacată. 

"Noi am combatut toate acuzatiile Parchetului, tocmai pentru lipsa lor de probatoriu. Parchetul s-a limitat la a preluat informatiile din presa. El (medicul - n.r.) a actionat cu buna-credinta, respectand normele medicale", a afirmat avocata medicului cardiolog, la finalul înfățișării de vineri.

"Multumim pentru intelegere. Asteptam cu totii decizia", a adaugat, de asemenea, avocatul lui Tesolianu.

]n prezent, judecătorii CAB se află în pronunțare. Rămâne de văzut dacă aceștia vor decide că medicul poate fi judecat și în afara Arestului Central, respectiv în arest la domiciliu sau chiar sub control judiciar, ambele fiind măsuri mult mai blânde. 

Vedem, totodată, că în cazul medicului Tesloianu au apărut și o serie de acuzații noi. Astfel, confrom referatului de arestare întocmit de procurori, medicul ar fi semnat acele formulare de consimțământ - documentele prin care pacienții își dădeau, practic, acordul ca acele dispozitive să le fie implantate. Respectivele documente ar fi fost, practic, falsificate, fie de către cardiolog, fie de către medicii pe care îi avea în subordine.