Medicul Radu Zamfir, audiat în dosarul avionului prăbuşit în Apuseni
Medicul Radu Zamfir, unul dintre supravieţuitorii accidentului aviatic din Apuseni, audiat la Parchetul instanţei supreme.
Zamfir este cel care a sunat la 112 şi le-a dat anchetatorilor detalii despre locul în care s-a prăbuşit aeronava. Sunt deja aproape trei ani şi patru luni de la moartea pilotului Adrian Iovan şi a studentei la medicină Aura Ion, iar ancheta nu este finalizată.
În luna septembrie a anului trecut, procurorul general al României, Augustin Lazăr a declarat că, în cazul accidentului aviatic din Munţii Apuseni sunt în curs două expertize judiciare, iar până acum au fost audiate în acest dosar 223 de persoane.