MENIU

Medicul Monica Pop, urmărită penal pentru abuz în serviciu

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupţie - au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecta POP MONICA DANIELA, manager al Spitalului Clinic de Urgenţe Oftalmologice – Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată (4 acte materiale) şi conflict de interese.

Din ordonanța întocmită de procurori au rezultat aspecte ce conturează suspiciunea rezonabilă potrivit căreia:

Suspecta Monica Daniela Pop, în calitate de manager al Spitalului Clinic de Urgenţe Oftalmologice – Bucureşti, la datele de 13 iunie 2003, 25 octombrie 2007, 1 decembrie 2007 şi 29 noiembrie 2012, a încheiat, cu încălcarea legislației primare, patru acte adiţionale la un contract de închiriere ce fusese încheiat anterior, cu o societate comercială.

Concret, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, suspecta a încălcat prevederile art. 14 şi 16 din Legea 213/1998 raportat la art. 1 şi 2 din H.G. 1069/2002.

Prelungirea contractului de închiriere s-a făcut nelegal, deoarece, pentru respectarea prevederilor din Legea 213/1998 raportat la H.G. 1069/2002, exista obligația legală ca, începând cu anul 2003, închirierea spaţiilor din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti să fie efectuată de către Administraţia Fondului Imobiliar al Unităţilor Sanitare Publice – Sector 1 şi ulterior de către Administraţia Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar şi Unităţilor Sanitare Publice din cadrul Consiliului Local Sector 1 Bucureşti, iar sumele de bani încasate cu titlu de chirie să revină fie primăriei Sectorului 1 (administrator), fie Primăriei municipiului București (proprietar).

În plus, Consiliul Local Sector 1 a stabilit un cuantum minim al chiriei pentru închirierea de spaţii pentru servicii medicale şi alte activităţi decât cele medicale (alimentaţie publică) aflate în administrarea Administraţiei Fondului Imobiliar al Unităţilor Sanitare Publice – Sector 1. În cazul de față însă, chiria stabilită prin cele patru acte adiționale a fost sub acel prag minim.

Prin aceasta, a fost cauzată o pagubă bugetului Primăriei Municipiului Bucureşti şi/sau bugetului Primăriei Sectorului 1 Bucureşti în valoare de aproximativ 24.478 euro şi, corelativ, a fost creat un folos de aceeaşi valoare societății comerciale care a închiriat spațiul în incinta spitalului.

La data 28 noiembrie 2012, în calitate de manager al Spitalului Clinic de Urgenţe Oftalmologice – Bucureşti, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, suspecta Monica Daniela Pop a participat, în cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie al Spitalului Clinic de Oftalmologie, la luarea unei decizii privind încheierea unuia dintre actele adiţionale la contractul de închiriere, decizie prin care s-a obţinut, în mod direct, un folos patrimonial pentru o societate comercială cu care suspecta s-a aflat în raporturi de muncă. Astfel, în perioada 01.03.2007-14.01.2011, aceasta a fost angajată cu contract de muncă cu normă parțială la respectiva societate comercială. Fiind vorba de o perioadă de cinci ani ce precede data încheierii documentului, sunt întrunite condițiile care definesc conflictul de interese.

Suspectei Pop Monica Daniela i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție, se arată într-un comunicat oficial.

Mai multe articole despre:
DNA Monica Pop